Un oraş cu un mall foarte mare. Tot mai puţine fete poartă pălării, iar pianul nu a fost niciodată altceva decît un obiect greoi şi nefolositor. Se spune că oamenii ar fi mai „deschişi“. Locuitorii au maşini multe şi scumpe, iar cel mai important subiect de discuţie este lipsa parcărilor. Duminica, se merge la cumpărături. Sub el, un alt oraş în care femeile încă mai îmbracă rochii de mătase. Magazinele mucegăite de la subsoluri au pivniţe enorme, cimitirele depozitează instrumente muzicale, iar viaţa începe în mod sigur înainte de ora 5, atunci cînd trece primul tramvai. Dacă salută, bărbaţii îşi descoperă întîi capul. Vara, de la geamurile deschise se poate auzi muzică. Timişorenii care populează cele două oraşe trec în fiecare zi unii pe lîngă ceilalţi, nestingheriţi, nu seamănă nici în felul în care păşesc, nici în felul în care se îmbracă. Oricum, habar nu au unii de existenţa celorlalţi. Pur şi simplu, nici măcar nu se zăresc între ei.

Acordorul în atelierul lui

Gavrilă Fodor repară piane de peste 60 de ani. Cele în stare bună au nevoie doar de o simplă „consultaţie“. Altele, avariate, pleacă în bucăţi împreună cu meşterul şi îşi găsesc adăpostul pentru un timp într-o debara devenită atelier. Şcolit într-o perioadă în care muzica simfonică era mult mai atractivă pentru tineri, timişoreanul a auzit prima dată sunetele unui pian chiar de la mama lui. A urmat un traseu complicat, prin şcoli de profil, Conservator, o firmă de reparat instrumente muzicale şi o fabrică de acordeoane. La mulţi ani distanţă, Gavrilă Fodor a părăsit fabrica pentru a lucra în cadrul instituţiilor de cultură din Timişoara. „La început nu prea mi-a convenit, mă simţeam bine unde eram. Apoi m-au întrebat ce pretenţii am, şi asta mi s-a părut extraordinar. Am lucrat la instituţiile de cultură pînă la pensionare şi mai apoi am rămas colaborator“ – explică timişoreanul.

Î