Urătorii pornesc la fiecare sfârşit de an să colinde ţara ca să vestească Sărbătorile de iarnă . Unii colindă pentru că vor să facă un ban în plus sau ca să păstreze tradiţiile populare. Alţii cred că trebuie să spună, în fiecare an, povestea Naşterii Mântuitorului.

Elevii şcolii 175 din Capitală s-au înghesuit în faţa unei scene din curtea clădirii unde învaţă, în prima zi geroasă din an. Veniseră colindătorii. La început le puteai număra pe degete spectatorii înfofoliţi şi neastâmpăraţi, flancaţi de părinţi şi de învăţătoare. În câteva minute însă, se făcuseră câteva zeci, iar alţii se adunaseră la geamurile claselor.

„Bravo, cântaţi minunat!", le strigă în microfon Victor Vurtejanu, actorul de 40 de ani care a înfiinţat şi conduce trupa de colindători care-i poartă numele, „Ceata lu' Vurtejanu". Îi încurajează pe copii să cânte împreună „Sculaţi, sculaţi boieri mari", „Trei Crai de la Răsărit", „Iată, vin colindători". Afară sunt -7 grade. Instrumentele, mâinile şi glasurile sunt înghetaţe. „Tare, tare, să alungăm frigul!", îi îndeamnă Vurtejanu pe copii.

Repetă într-o fostă sală de sport

„Ceata" este însă obişnuită să îngheţe. Repetă într-o fostă sală de sport transformată de echipa lui Vurtejanu într-un spaţiu care poate fi scenă, birou, sală de spectacole sau studio de înregistrări. Trupa lui Vurtejanu există din 2001, după ce actorul şi-a pierdut slujba de la Teatrul Naţional. De-atunci, aproximativ 40 de oameni au făcut parte din ea. Au cântat în pieţe, în scări de bloc, în biserici, dar şi în spitale. „Fratele meu a murit în spital şi am trăit un Crăciun acolo", îşi aminteşte artistul. „Nu că nu vin colindători, dar nu vin medicii, nu vin asistentele. Rămâi cu infirmiera care spală pe jos, îţi dă algocalmine, te mângâie. Este cumplit de trist."La Spitalul Filantropia i-a ajutat o doctoriţă să treacă de paznici şi i-a dus să cânte în s