Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Iaşi: Magistratul care a primit mita în flori a fost trimis în judecată

Publicat in Adevarul, joi 23 decembrie 2010 ·

Procurorii DNA au acuzat-o pe Georgeta Buliga, fosta preşedintă a Curţii de Apel Iaşi,de luare de mită şi trafic de influenţă. Acesta ar fi primit mită de la un ieşean pentru a-i da o hotărâre favorabilă într-un dosar de partaj

Alături de judecătoare a fost trimis în judecată şi Liviu Popescu pentru cumpărare de influenţă şi dare de mită.

Potrivit procurorilor, în perioada februarie- martie 2010 Georgeta Buliga, judecătoare a Curţii de Apel Iaşi a cerut şi a primit de la Liviu Popescu 4.000 de euro pentru a-i da acestuia o hotărâre favorabilă într-un dosar. Magistratul ar fi susţinut că banii sunt pentru cele două colege de complet.

„Cu aceeaşi ocazie, inculpata a pretins şi o sumă pentru sine, al cărei cuantum nu l-a precizat. Banii au fost pretinşi şi primiţi pentru ca inculpatul Popescu Liviu să obţină o soluţie favorabilă într-un proces civil referitor la partajarea, pe cale judiciară, a bunurilor aparţinând inculpatului Popescu Liviu şi fostei sale soţii, dosarul fiind în stadiu de recurs", se precizează într-un comunicat DNA.

Citiţi şi:

Fosta peşedintă a Curţii de Apel Iaşi care a primit mita în flori a fost trimisă în judecată

Iaşi: Proces cu miză de 650.000 de euro judecat de Georgeta Buliga ajunge la CEDO

După ce Judecătoria şi Tribunalul Iaşi au constatat că Valentinei Grama, fosta soţie a lui Liviu Popescu, a avut o contribuţie de 90% în dobândirea bunurilor comune, la Curtea de Apel decizia a fost schimbată. Liviu Popescu a avut câştig de cauză, iar din completul de recurs a făcut parte şi Georgeta Buliga.

„Ulterior pronunţării acestei decizii, Buliga Georgeta i-a mai pretins lui Popescu Liviu încă 1.000 euro, susţinând că banii sunt pentru una dintre membrele completului de judecată. La data de 26 noiembrie 2010, Popescu Liviu a remis inculpatei suma de 1.000 de euro solicitată pentru colega sa

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Prezenţa la urne se apropie de 35% atât la europarlamentare, cât şi la locale. Bucureştiul, în continuare la coada clasamentului

Mediafax acum 37 minute
La alegerile locale, prezenţa a ajuns, la nivel naţional, la 33,40%. În ce priveşte europarlamentarele, prezenţa este de 33,75%. În Bucureşti, prezenţa este de doar 25,93%. ULTIMELE ȘTIRI LIVE UPDATE. Alegeri locale-europarlamentare. 5,5 milioane de

La un pas de tragedie! O femeie și trei copii, răniți după ce un tobogan gonflabil a fost luat de vânt

Ziua Constanta acum o ora
O femeie şi trei copii - cu vârste de 2 ani, 4 ani şi, respectiv, 6 ani - au fost răniţi, în această după amiază în localitatea Tohanul Nou, din județul Brașov după ce un tobogan gonflabil a fost luat de vânt. Potrivit ISU Braşov, la locul produceri

O femeie care figura decedată a votat la o secţie din Brăila. Dosar penal deschis de Poliție

HotNews acum 54 minute
Poliţia oraşului Însurăţei din judeţul Brăila a deschis un dosar penal pentru fraudă la vot după ce o femeie de 68 de ani, care figura în baza de date ca fiind decedată a votat la o secţie din oraş. PolițiaFoto: Cateyeperspective | Dreamstime.com Po

Fostul deputat AUR, Dumitru Focșa, SCANDAL într-o secție de vot din Constanța: „Nu suport să urle o muiere la mine. Credeți că suntem pe Only Fans?”

Gandul acum 16 minute
Dumitru Focșa, fost deputat AUR, a făcut scandal într-o secție de votare din Constanța, reclamând că urnele nu sunt sigilate și că o ștampilă a dispărut. De asemenea, Foșca ar fi avut o atitudine inadecvată la adresa președintei secției de votare. F

ALEGERI 2024 - Sebastian Burduja: Am votat pentru viitor, pentru schimbare, pentru toţi bucureştenii care ştiu că acest oraş merită mult mai mult / Sunt convins că la finalul acestei zile, vom avea cu toţii lucruri de sărbătorit

News.ro acum 6 ore
Sebastian Burduja, candidatul PNL la Primăria Capitalei, a declarat că a votat pentru viitor, pentru schimbare şi pentru toţi bucureştenii care ştiu că acest oraş merită mult mai mult şi îl cheamă pe toţi la vot. ”Sunt convins că la finalul acestei

Prezentatorul TV Michael Mosley, dispărut în timp ce era în vacanță, a fost găsit mort. Unde se afla cadavrul

Ziare.com acum 4 ore
Prezentatorul TV Michael Mosley, dat dispărut miercuri de soția lui, a fost găsit mort. Jurnalistul britanic se afla în vacanță pe insula grecească Symi. Autoritățile elene au descoperit cadavrul într-o peșteră din Symi, a declarat duminică, 9 mai,

A fost cutremur astăzi în România! Ce magnitudine a avut seismul

Ziua Constanta acum 2 ore
În ziua de 09.06.2024, 14:12:00 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, VRANCEA un cutremur slab cu magnitudinea ML 3.1, la adâncimea de 130 km, transmite Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului. Cutremurul

Incredibil » De ce și-a anulat Gigi Becali buletinul de vot!

Gazeta Sporturilor acum o ora
, unde electoratul își exercită opțiunile de vot, au loc momente inedite, de la o oră la alta. Martor al unui astfel de moment este nimeni altul decât Gigi Becali (65 ani), patronul celor de la FCSB și fost europarlamentar. Gigi Becali Gigi Becali

Coco Gauff şi Katerina Siniakova au câştigat proba de dublu feminin de la Roland Garros

News.ro acum 2 ore
Perechea Coco Gauff/Katerina Siniakova (SUA/Cehia), cap de serie numărul 5, a câştigat. duminică, proba de dublu feminin de la Roland Garros. Gauff şi Siniakova s-au impus, scor 7-6 (7/5), 6-3, în faţa perechii italiene Sara Errani/Jasmine Paoloni,

ALEGERI 2024 - Incidente electorale la Ştefăneştii de Jos - Un bărbat reclamat că plăteşte alegătorii, prins cu sume de bani şi liste cu nume de persoane / Preşedintele unei secţii de votare nu s-a prezentat la secţie - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Mai multe incidente electorale au fost semnalate, duminică, în comuna Ştefăneştii din Jos din judeţul Ilfov. Un bărbat care a fusese reclamat că împarte bani alegătorilor a fost prins de poliţişti având în autoturism sume de bani şi liste cu nume de

Vremea

București
acum

34°
dum.

19°/34°
lun.

21°/37°
mar.

19°/34°
mie.

22°/33°
Iasi
acum

30°
dum.

17°/30°
lun.

17°/32°
mar.

18°/30°
mie.

17°/24°
Constanta
acum

32°
dum.

19°/32°
lun.

20°/26°
mar.

20°/27°
mie.

20°/24°
Cluj-Napoca
acum

25°
dum.

16°/26°
lun.

17°/29°
mar.

15°/24°
mie.

15°/21°
Timisoara
acum

30°
dum.

19°/30°
lun.

19°/28°
mar.

17°/28°
mie.

16°/21°