Agenţia de evaluare financiară Fitch a pus sub supraveghere pentru o posibilă revizuire în scădere ratingurile mai multor subsidiare ale băncilor elene EFG Eurobank şi National Bank of Greece (NBG), între care şi Banca Românească, scrie Mediafax.
Decizia urmează punerii sub supraveghere, cu implicaţii negative, a ratingurilor pentru credite pe termen lung aparţinând NBG şi EFG Eurobank, se arată într-un comunicat al agenţiei.
Banca Românească, controlată de NBG, este evaluată cu "BB+" pentru împrumuturi în valută pe termen lung, "B" pentru credite în valută pe termen scurt, respectiv "3" în privinţa unui eventual sprijin din partea grupului şi rating individual "D". Doar calificativul pentru credite pe termen lung a fost pus sub supraveghere.
"Chiar dacă angajamentul NBG şi EFG în a-şi susţine subsidiarele rămâne neschimbat, capacitatea lor de a proceda astfel ar putea înregistra o reducere. O decizie în cazul subsidiarelor va depinde de modul în care va fi rezolvată supravegherea asupra băncilor mamă. Dacă NBG şi EFG sunt retrogradate, vor fi afectate, probabil, şi ratingurile subsidiarelor", se arată în comunicat.
De asemenea, Fitch a pus sub supraveghere şi calificativele United Bulgarian Bank, respectiv South African Bank of Athens, ambele aparţinând NBG, respectiv Eurobank EFG Bulgaria.
EFG deţine Bancpost pe piaţa bancară din România, în timp ce NBG controlează Banca Românească. Agenţia de evaluare financiară Fitch a pus sub supraveghere pentru o posibilă revizuire în scădere ratingurile mai multor subsidiare ale băncilor elene EFG Eurobank şi National Bank of Greece (NBG), între care şi Banca Românească, scrie Mediafax.
Decizia urmează punerii sub supraveghere, cu implicaţii negative, a ratingurilor pentru credite pe termen lung aparţinând NBG şi EFG Eurobank, se arată într-un comunicat al agenţiei. @N_