Aşa cum stă bine oricărui edil şef, primarul oraşului Năvodari, Nicolae Matei, îşi prezintă joi, 23 decembrie, bilanţul activităţii derulate pe parcursul acestui an în cadrul ultimei şedinţe a Consiliului Local Orăşenesc.
Casa Căsătoriilor din Năvodari va găzdui joi, pentru ultima dată în acest an, o nouă întrunire a aleşilor locali. Pentru început, Nicolae Matei va prezenta presei bilanţul activităţii sale derulate în acest an, după care va supune aprobării aleşilor locali nu mai puţin de 27 de proiecte de hotărâre iniţiate de el.
Printre propunerile edilului care vor trebui să obţină susţinerea consilierilor orăşeneşti se numără şi aceea privind aprobarea PUD-ului în vederea concesionării fără licitaţie publică (n.r. - prin negociere directă) a unui teren în suprafaţă de 79 metri pătraţi situat pe strada Poştei, suprafaţă ce va permite modernizarea şi extinderea pieţei agroalimentare „Teco-Ch". Totodată, aleşii vor decide dacă vor aproba sau nu Planul Urbanistic Zonal privind realizarea unui imobil alcătuit din demisol, parter şi patru etaje, în care vor funcţiona câteva spaţii comerciale, dar şi locuinţe.
Vot pentru năvodăreni
Primarul a inclus pe ordinea de zi a şedinţei ordinare a Consiliului Local Orăşenesc Năvodari şi două proiecte ce le vor da siguranţa unui acoperiş deasupra capului unor familii. Pe lângă proiectul privind repartizarea unei locuinţe sociale, edilul şef va supune aprobării legislativului local şi o altă propunere referitoare la prelungirea contractelor de închiriere a locuinţelor cu chirie din A Est, Aleea Egretei, precum şi a locuinţei situate în Bl.G4, ap. 50. De asemenea, medicii care îşi desfăşoară activitatea în nişte cabinete preluate prin concesiune vor putea sta liniştiţi, contractele lor urmând a fi prelungite.
Nu în ultimul rând, cei ce vor dori să-şi cumpere teren în Năvodari vor avea posibilitat