O compatrioată de-a noastră, emigrată încă din anii ’80 în Noua Zeelandă şi revenită, în vară, pe meleaguri mioritice, pentru a-şi revedea familia, a dorit, într-o seară, să urmărească un buletin de ştiri băştinaş. Cum rudele erau setate – pentru ora 19,00 – pe programele informative ale PRO TV-ului şi Antenei 1 (aflate, se ştie, în concurenţă acerbă), i-au oferit îndrăzneţei călătoare din Oceania o mostră de jurnalism vizual românesc. După primele cinci minute, doamna respira deja cu dificultate, frămîntîndu-şi mîinile spasmodic. La sfîrşitul primului calup de „ştiri“, atacul de panică i se declanşase plenar. Se ţinea de cap, cerînd, cu evidente semne de delir, o pastilă de Prozac. Apropiaţii au sunat la Ambulanţă. S-a declanşat un întreg circ sanitar care, ironic, a implicat, la sosirea doctorilor, şi apariţia cîtorva cameramani şi reporteriţe cu microfoanele întinse spre doamna în cauză (scuturată serios de fobia paroxistică) şi întrebări incisive, de genul: „Ne spuneţi şi nouă ce vi s-a întîmplat?“, „E adevărat că aţi încercat să vă sinucideţi?“, „Cine v-a descoperit în această stare?“, „Medicii au venit la timp, doamnă?“, „Aveţi ceva să vă reproşaţi?“, „Aţi consumat substanţe interzise?“. Femeia – rezidentă într-o ţară unde salvarea de către pompieri a unui pisoi izolat în copac reprezintă deja o ştire traumatizantă – a închis ochii, deznădăjduită, sub lumina reflectoarelor, lăsîndu-şi faţa acoperită cu masca de oxigen.

DE ACELASI AUTOR O maladie autohtonă S'il vous plaît, monsieur Supermarket transilvan O dilemă (veche), RATP Episodul nu trebuie, desigur, să ne surprindă. Mulţi români călătoresc astăzi şi pot face singuri diferenţa între ce înseamnă „informaţii“ la televiziunile din lumea civilizată şi ce înseamnă la noi. Pot compara uşor ideea de „jurnal“ TV din spaţiul vestic (şi nu numai) cu ideea de „buletin informativ“ autohton. Concluzia unei