În schimb, el a fost numit consilier al Elenei Udrea la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului. În timp ce era candidat din partea PDL, el a făcut declaraţii şocante despre acest partid, refuzând şi să intre în cursa electorală sub culoarea portocalie, alegând verdele, strategie folosită şi în campania electorală a lui Teo Trandafir. „Admit faptul că a fost murdărită această culoare (n. red.: portocalie) de către actuala guvernare. Sunt de acord că actuala guvernare a făcut greşeli majore. Eu sunt liberal, dar candidez din partea PDL!”, a spus atunci Daniel Răducanu. Mai mult, pe afişele sale electorale nu a apărut nici sigla Partidului Democrat Liberal, Răducanu mulţumindu-se doar cu sloganul „Omul locului” şi cu fotografia sa, pe fundal verde. Pe de altă parte, imediat după alegeri, pe care Răducanu le-a pierdut la aproximativ 1.400 de voturi faţă de Mariana Câmpeanu (PNL), postul local de televiziune, Hunedoara TV, a prezentat o serie de înregistrări audio, făcute în sediul PDL din Călan, în care fruntaşi ai acestei formaţiuni politice povesteau cum au reuşit să îi determine pe alegători să îl voteze pe Răducanu.
În înregistrarea audio prezentată de postul local de televiziune HUNEDOARA TV, comisarul – şef de la Protecţia Consumatorului Hunedoara, Romi Cărmăzan, explică pentru colegii săi de partid cum a reuşit să influenţeze votul în mai multe localităţi ale Colegiului nr. 3: prin mită, ameninţări şi chefuri la crâşmă. Un alt pedelist, directorul adjunct de la Electrocentrale Mintia, Cristian Vladu, le spunea colegilor săi că însuşi Gheorghe Falcă le-a promis primarilor din Colegiu proiecte de câte 5 milioane de euro. De asemenea, el spunea că este „sponsorul numărul 1” al PDL şi că a dat în campania electorală un miliard şi jumătate de lei vechi. „Eu cred că sunt sponsorul numărul unu. Când spun sponsorul numărul unu, spun că am dat un miliard