În estul Anatoliei, acolo unde zăpada blochează orice fel de activitate din cătune şi oraşe mari, oamenii trăiesc doar trei luni pe ani. Ce se întâmplă în afara celor trei luni? Puteţi să vă faceţi o idee, mergând la „Avalanşa", prima montare a lui Radu Afrim la Teatrul Naţional din Bucureşti.
Acolo, oamenii stau blocaţi în case şi se feresc să producă cel mai mic zgomot. Ca nu cumva să declanşeze o avalanşă care ar putea sterge total de pe hartă întreaga localitate. Viaţa se ghidează după regulile stabilite de „bătrâni", iar femeile cărora le vine sorocul să nască în lunile când există pericolul declanşării unei avalanşe sunt îngropate de vii, pentru ca ţipetele lor sau ale copilului să nu provoace dezlănţuirea naturii. Din cauza aceasta, nunţile şi, mai ales, perioada în care cuplurile căsătorite pot face dragoste sunt foarte strict stabilite. Numai că „bătrânii" nu au putut lua în calcul şi eventualele greşeli ale naturii, respectiv naşterile premature... Ăsta e punctul de plecare al piesei „Avalanşa" a turcului Tuncer Cucenoglu, căruia i s-a mai montat o piesă în România: „Matrioşca", pusă în scenă atât la teatrul din Reşiţa, cât şi la cel de la Târgovişte.
Într-un decor de poveste (scenografia: Iuliana Vâlsan), personajele din „Avalanşa" îşi trăiesc, vorbind în şoaptă, drama de a se fi născut într-un loc în care nu se poate trăi. Nici un zgomot (nici măcar paşii nu se aud) şi nici un eveniment nu ar trebui să distrugă bunul mers al unui scenariu de viaţă stabilit de alţii demult. Asta până când, în sfârşit, cineva se va revolta...
Dar nu atât de dramele personale, cât de atmosferă este interesat Radu Afrim în debutul său pe scena naţionalului bucureştean. Frica (de avalanşă, de a nu deranja bunul mers al lucrurilor, de a nu supăra reprezentanţii puterii) îşi face simţită prezenţa pe tot parcursul spectacolului în şoapt
