În această viaţă este „în turneu" în România, după cum însuşi mărturiseşte, dar a găsit răgazul de a se opri puţin şi pe la „Adevărul". Ca în fiecare an, înainte de Sărbătoarea Naşterii Domnului.

Este Dan Puric, actorul, regizorul şi oratorul care umple săli de spectacole. Uneori stârneşte rumoare, alteori nervozitate în spaţiul public, însă de fiecare dată când vorbeşte captează atenţia auditoriului. Incontestabil, Dan Puric trezeşte mult interes şi cucereşte cu verva sa. „La masa Adevărului" s-a revoltat, a spus lucruri incomode şi - poate - susceptibile de nuanţare, dar a oferit cititorilor, cu generozitate, un exerciţiu de conştiinţă. Dan Puric a fost şi rămâne tonic, incitant şi molipsitor în râvna sa faţă de teologia trăită.

„Noi n-am luptat pentru fuga din ţară"

„Adevărul": S-a schimbat ceva în România de la ultimul nostru dialog, din decembrie 2009?

Dan Puric: Nu numai că nu s-a schimbat nimic, dar lucrurile s-au agravat. Oricum, în noul lagăr neocomunist, noi trăim un timp istoric relativizat. Adică trăim o simultaneitate unde trecutul nu mai are importanţă. Şi nici viitorul. Este un fel de „Trăieşte-ţi clipa şi aia este!" Memoria este exersată, cel mult, până la ziua de ieri sau până la ce-am făcut azi-dimineaţă. Am constat un lucru teribil. E o eroare - nu întotdeauna viitorul e legat de progres. De exemplu, eu când mă duc la cimitir la mama sau la tata şi văd că omul a murit în '45 zic „A fost fericit!" După '45 încolo a venit viitorul şi a fost o involuţie, o cădere în timp extraordinară. Se pare că s-a întâmplat un lucru atipic din 1989 încoace. Până atunci ne-au jefuit turcii, ocupaţiile străine, au fost Războaiele Mondiale, criza economică mondială, însă niciodată acest popor nu a fost jefuit de către cei din sânul lui. Clasa politică din 1990 încoace este, aşa cum a declarat-o domnul Florin Constantiniu, „cea mai criminală cla