Prin domnia lui Ştefan cel Mare, Moldova s-a afirmat ca un factor activ în relaţiile internaţionale din Europa Răsăriteană. Dincolo de calităţile militare reale ale lui Ştefan, această politică activă a presupus mobilizarea - şi irosirea - unor resurse semnificative.
Izvoarele nu ne îngăduie să reconstituim cu exactitate potenţialul economic al Moldovei în timpul domniei lui Ştefan cel Mare. Dacă ar fi să comparăm cu situaţia din zilele noastre, în timpul lui Ştefan, produsul intern brut pe cap de locuitor era cam de 9 ori mai mic decât în România de azi.
Mai grav era însă faptul că Moldova lui Ştefan avea doar circa 400.000 de locuitori, deci ceva mai mult decât unul dintre sectoarele Bucureştilor azi. Aceşti oameni trăiau mai mult în sate, oraşele cele mai mari ale Moldovei din acea vreme - Cetatea Albă şi Suceava - nedepăşind 10.000 de locuitori. Comerţul era modest, deşi Moldova era o verigă a vestitului „drum moldovenesc" care făcea legătura între Orient şi Europa Centrală.
Totuşi, doar o mică parte dintre produsele locale erau vândute pe piaţă, iar majoritatea locuitorilor erau agricultori preocupaţi să-şi asigure cât mai multe dintre nevoi din producţia proprie. Banii domnitorului, atâţia câţi îi avea, îi obţinea fie din taxele vamale, fie din dările indirecte impuse oraşelor, fie din unele vânzări de bunuri domneşti, fie din diverse surse neregulate (prăzi, topire de obiecte din metal preţios, daruri etc.).
Citeşte articolul integral pe site-ul Historia.
