Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pregătiri de Crăciun în marile oraşe | FOTOREPORTAJ

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 23 decembrie 2010 · · ·

Centrele marilor oraşe din ţară au îmbrăcat straie luminoase, care mai de care mai interesante, iar pentru cei mici autorităţile locale au amenajat şi diverse scene care reînvie momentul Naşterii Mântuitorului Iisus Hristos. Sursa: Adi PîclișanSursa: Maria CrausSursa: Remus Suciu

1 /.

Voluntarii asociaţiei studenţeşti “Amicus" şi-au sacrificat câteva zile din vacanţă pentru a readuce bucuria Crăciunului în sufletele ieşenilor. Tinerii au amenajat în apropierea Catedralei Mitropolitane din Iaşi un staul care îi adăposteşte pe Maria, pe Iosif şi pe Pruncul venit din cer, alături de magi şi păstori şi animale adevărate, miei, măgăruşi şi mioare.

Astăzi, în intervalul orar 17.00 – 21.00, la ieslea însufleţită de personaje vor poposi şi colindători din toate zările oraşului. Asemeni magilor care i-au adus daruri Pruncului născut în Bethlehem, trecătorii sunt îndemnaţi să contribuie la ajutorarea unor familii nevoiaşe din oraş.

“Aducând în mijlocul metropolei o mică parte de antichitate vrem să le reamintim oamenilor adevăratul sens al sărbătorii Crăciunului", au precizat reprezentanţii asociaţiei “Amicus". Proiectul lor, intitulat “Staulul Copiilor", a ajuns în acest an la cea de-a şaptea ediţie şi i-a bucurat îndeosebi pe prichindei.

Aseară, la deschiderea ieslei, aceştia au privit uimiţi scena Naşterii lui Isus şi s-au înghesuit să mângâie animalele blânde aduse tocmai de la o stână din Vaslui. “Crăciunul nu înseamnă numai o masă plină cu bunătăţi. Ieslea este ocazia perfectă pentru familiarizarea copiilor cu tradiţia Naşterii Mântuitorului dar şi pentru familiarizarea părinţilor cu ceea ce înseamnă să oferi pentru cel din jur. Anul acesta ne-am propus să strângem cel puţin 5.000 de lei, bani pe care îi vom folosi pentru a ajuta zece familii nevoiaşe din oraş", a declarat Liviu Lupu, director al departamentului Recreativ al asociaţiei “Amicus".

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 57 minute
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum o ora
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 3 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 2 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Atenţionare de călătorie în Italia – cod roşu de incendii de vegetaţie

G4Media acum 22 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Republica Italiană, Regiunea Sicilia, că Departamentul Regional de Protecţie Civilă a

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum o ora
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Un șofer a blocat autostrada A1 cu un camion, pe sensul Pitești – București. Ce a urmat apoi

Cancan acum 38 minute
Scene neobișnuite duminică după-amiază pe Autostrada A1, pe sensul Pitești – București, unde traficul a fost complet blocat în urma unui protest neașteptat. Un șofer de camion a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul carosabilului, s-a urcat pe ca

Tânăr de 21 de ani, cu răni grave după ce a fost atacat în Munții Făgăraș de câini din rasa Kangal

HotNews acum 4 ore
Un tânăr de 21 de ani care a urca în Munții Făgăraș împreună cu câinele său a fost atacat de o haită de câini ciobănești. Cabanierii de la cabana Bărcaciu, împreună cu salvamontiștii, l-au transportat până la baza muntelui, însă câinele său a fost u

FOTO VIDEO Îmbrânceli cu jandarmii la un protest în Piața Victoriei / Manifestanții scandează „Florin Georgescu președinte”

HotNews acum 8 ore
În Piața Victoriei din fața Guvernului au avut loc duminică mai multe îmbrânceli cu jandarmii ale celor veniti la un protest de susținere a lui Florin Georgescu. Sute de persoane, cu steaguri tricolore, au venit duminică înn jurul orelor prânzului,

Norvegia: Un bărbat a fost arestat după un incident armat dintr-un mall din Oslo de sâmbătă

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un suspect a fost arestat în Norvegia după ce sâmbătă s-au tras focuri de armă într-un centru comercial aglomerat din Oslo, a anunţat duminică poliţia, relatează agenția dpa, citată de Agerpres. Urmă

Vremea

București
acum

28°
dum.

18°/33°
lun.

20°/38°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

26°
dum.

17°/31°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/35°
Constanta
acum

25°
dum.

19°/30°
lun.

20°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

25°
dum.

17°/28°
lun.

18°/34°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

30°
dum.

19°/33°
lun.

18°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°