Înainte vreme, pe ici -pe colo, subiect de ridicat din sprânceană era când se cafteau aleşii de aiurea, de curând la Kiev, iar unii din noi, mai copţi în ani, tresărim amintindu-ne pe Anna Lindh, asasinată pe când îşi făcea cumpărăturile, cum l-a înjunghiat o dezaxată pe Oscar Lafontaine sau cum Olof Palme se prăbuşea pe caldarâm, împuşcat în spate, când se întorcea de la cinema.

Dar nimeni, aici, oricât de blazat, de bătucit în sentimente, plictisit între două cafele, în ajun de vesela sărbătoare a Crăciunului, nu s-ar fi gândit, ca variaţie, că, dintr-un balcon al Parlamentului, un neştiut, din presă, care nu-i viteaz în cuvinte sau răzvrătit de ochii lumii, şi-a aruncat deznădejdea, pecetluind cu sânge o moţiune de cenzură eşuată, nedemnă de un asemenea sacrificiu.

Ce înseamnă acest episod tulburător? Un strigăt dintr-o lume împrăştiată, de unde au apus stelele fixe ale unei modeste siguranţe. Revolta faţă de incapacitatea celor care decid şi ne influenţează vieţile de a vedea dincolo de verbul mecanic "a tăia". Învolburarea în faţa unei sorţi programate prost, pe care o sfidezi, ştiind că nu ai, până la urmă, nimic de pierdut.

Că aceia de la "parter" n-au înţeles mare lucru, se vede în vorbele grăitoare şi cu iz de pretenţie ale alesului Kelemen Attila, parlamentar de-o veşnicie: Adrian Sobaru, de la TVR, care zace frânt la spital, e pasibil de "schizofrenie heroistică". Când nu pricepi pe cineva, acela are obligatoriu minţile rătăcite. A dibuit ceva din situaţie un liberal, Adrian Popa: suntem o ţară de c...t.

Sub secreţiile lacrimale de ocazie zace sau ţipă, mai mult sau mai puţin subliminal, un mare cinism. Moara legilor şi împărţirea bucatelor continuă. Mâine va fi o altă zi, când "Adrian Sobaru" va fi un subiect secundar, apoi terţiar, apoi uitat.

Înainte vreme, pe ici -pe colo, subiect de ridicat din sprânceană era când se caft