- argument -

În toate ţările democratice, guvernele, parlamentele şi alte instituţii ale statului apelează la organizaţii şi la experţi independenţi pentru elaborarea unor studii, rapoarte ori analize care să contribuie la mai buna guvernare. Pe de altă parte, ONG-urile sau intelectualii lansează ei înşişi spre dezbatere idei care ar putea fi transformate în politici publice şi aplicate apoi întru binele comun. Problemele lumii de azi au devenit mai complicate, actul guvernării e mai dificil, aşa încît miniştrii şi politicienii nu mai pot fi şi vizionari, şi „creativi“, şi buni manageri în acelaşi timp. Pentru a găsi soluţii, e nevoie (şi) de o bună circulaţie a ideilor şi a expertizei. Aşa încît au crescut, de prin anii ’70 încoace, numărul şi importanţa „rezervoarelor de idei“. A crescut şi rolul „intelectualilor oficiali“ (expresie care în română nu are nici un sens, dar care se foloseşte pentru a-i desemna pe acei demnitari ori conducători de instituţii publice care pun în activitatea lor şi idei, şi creativitate, nu doar „management“ de rutină). Iar pentru că globalizarea îşi vede de treabă, iar informatizarea a sporit şi volumul ideilor „de pe piaţă“, şi viteza lor de circulaţie, în ultima vreme se vorbeşte tot mai mult de global thinkers şi de ideile lor care pot schimba lumea, nu doar o ţară sau o comunitate umană.

Revista Foreign Policy a publicat recent al doilea Top 100 al „gînditorilor globali“. Iar think-tank-urile din toată lumea au trecut în 2009 de 6000, conform unui studiu realizat la Pennsylvania University. Liderii politici au nevoie tot mai mare de idei generate de entităţi independente, fără parti-pris politic. Pînă la apariţia în Foreign Policy România a topului (într-un dosar consistent şi cu un adaos românesc), încercăm în paginile următoare să schiţăm coordonatele relaţiei dintre liderii politici şi idei, dintre experţi şi bun