PSD a depus, joi, la Curtea Constituţională, o sesizare privind neconstituţionalitatea Legii cadru a salarizării, reclamând încălcarea articolelor 53 şi 44 din Constituţie, potrivit Mediafax.
Senatorul PSD Dan Şova a precizat că sesizarea de neconstituţionalitate înaintată de social-democraţi invocă încălcarea mai multor articole din Constituţie, cele mai importante fiind la articolul 1 alineat (5), articolul 44 şi articolul 53 alineat (3).
Şova a afirmat că, în opinia PSD, legea cadru a salarizării contravine articolul 53 din Constituţie, care face referire la restrângerea temporară a unor drepturi.
PSD invocă în sprijinul contestaţiei şi decizia Curţii Constituţionale, care a statuat că reducerea cu 25% a salariilor bugetarilor poate fi constituţională numai dacă este valabilă până la 31 decembrie 2010.
De asemenea, în contestaţia PSD se face trimitere şi la articolul 44 din Constituţie, coroborat cu Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Social-democraţii apreciază că reducerea peste o anumită limită sau peste o anumită perioadă a drepturilor salariale este considerată încălcare a dreptului la proprietate, lucru confirmat şi de mai multe instanţe de drept comun, care au dat câştig de cauză în procesele îndreptate împotriva reducerii cu 25%.
Moţiunea de cenzură intitulată "Legea salarizării Guvernului iresponsabil", iniţiată de 204 parlamentari ai opoziţiei, a fost respinsă, joi, de Parlament, în condiţiile în care niciun parlamentar nu a votat, după incidentul în care un bărbat, angajat al TVR, a protestat aruncându-se de la balcon. Nici dezbateri asupra moţiunii nu au avut loc, şedinţa plenului reunit fiind suspendată după producerea incidentului şi reluată doar pentru încheierea procedurii prin vot. Parlamentarii opoziţiei s-au retras de la şedinţă după incident.
Secretarul Camerei, Dumitru Pardău, a citit rezultatul vo