Premierul Boiko Borisov s-a distanţat de reacţia critică a României. El a spus că, în cazul Bulgariei, reproşurile sunt „pe deplin justificate“. Secretarul francez de stat Laurent Wauquiez a declarat ieri că cele două ţări vor adera la Schengen doar când vor fi pregătite, chiar dacă acest lucru se va întâmpla peste trei ani.
Premierul bulgar, Boiko Borisov, a încercat să se distanţeze ieri de reacţia negativă a României faţă de opoziţia Franţei şi Germaniei în ceea ce priveşte aderarea celor două ţări la spaţiul Schengen, relatează site-ul Novinite.com. Caracterizând criticile „pe deplin justificate", Borisov a declarat tocmai din însoritul Liban că Bulgaria va lua măsuri pentru a-şi face temele. „Niciun bulgar nu se îndoieşte că avem corupţie şi un sistem judiciar nu prea bun. Reacţionăm în mod diferit faţă de stimaţii noştri vecini români", a spus premierul bulgar, adăugând că, în cele câteva luni rămase, Sofia va lucra la domeniile problemă. „Avem oportunitatea de a rezolva toate punctele în care suntem criticaţi, inclusiv în ceea ce priveşte controlul graniţelor externe. Vom fi pregătiţi 100% până în martie 2011". Pe de altă parte, cu câteva zile în urmă, Borisov declara la Bruxelles că ştie „cât de mândri sunt francezii şi nu-mi permit să pun presiune asupra lor în niciun fel". Ministrul de Interne, Ţvetan Ţvetanov, a reacţionat şi el, precizând că Sofia va continua reformele necesare intrării în Schengen, indiferent de încercările marilor puteri de a bloca această aderare. „Bulgaria nu-şi va schimba conceptul privind implementarea criteriilor Schengen", a explicat Ţvetanov.
Citiţi şi:
Cum a fost primită în UE blocarea României la uşa Schengen
Manager, nu şerif
„Nu ne-am făcut temele. Trebuie să ştim ce condiţii mai avem de îmdeplinit", a declarat preşedintele Bulgariei, Gheorghi Părvanov, citat de agenţia de presă BTA. To