Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mureşenii îl pot închiria pe...Moş Crăciun

Publicat in Adevarul, joi 23 decembrie 2010 ·

Moş Crăciun s-a modernizat şi pentru a putea ajunge la toţii copiii cuminţi a înlocuit sania trasă de reni cu taxiul şi scrisorile cu e-mailuri sau cu mesaje pe Facebook. Astfel, părinţii îl pot contacta mai uşor pe Moşu, iar acesta poate veni acasă la copiii cuminţi.

George Ştefan şi Vlad Chico sunt studenţi în anul III la actorie în cadrul Universităţii de Artă Teatrală. În timpul liber joacă însă rolul lui Moş Crăciun şi pot fi „închiriaţi” printr-un e-mail la adresa mos_craciun_tgmures@yahoo.com, sau printr-un mesaj pe pagina de Facebook.

„După ce părinţii ne contactează stabilim o întâlnire pentru a afla cât mai multe detalii despre copiii lor. În Ajunul Crăciunului ajungem acasă la copii, care se bucură foarte mult când ne văd şi se pregătesc din timp pentru întâlnirea cu noi, de aceea învaţă poezii şi colinde”, spune George Ştefan.

Întâlnirea cu Moş Crăciun durează în jur de 25 de minute şi costă 100 de lei „Avem deja familii la care Moş Crăciun a fost anul trecut şi care ne-au contactat şi anul acesta, dar am fost solicitaţi şi de alţi mureşeni care ne-au găsit pe Internet. Dacă Moşu va avea mai multe solicitări, va ajunge la copii şi în data de 25 decembrie”, spune George Ştefan.

Moş Crăciun educativ

Ionuţ Moldovan, Pave Sandul, Nicuşor Botoş şi Florin Săliştean sunt patru prieteni care au început să joace rolul lui Moş Crăciun de câţiva ani. Fie că sunt studenţi, fie absolvenţi de facultate, tinerii se simt foarte bine în pielea Moşului. „Avem fiecare costumul specific lui Moş Crăciun şi vocea răguşită a acestuia, aşa că cei mici sunt convinşi că-l au în faţă pe adevăratul Moş”, spune Florin Săliştean.

Dacă la început lumea era reticentă, acum tot mai mulţi părinţi apelează la serviciile lui Moş Crăciun. „Avem deja comenzi stabilite, dar mai putem onora cereri, mai ales că echipa noastră s-a mărit în acest an cu un memb

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 7 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 7 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 12 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 6 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 8 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 6 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

CNAIR impune restricții de tonaj în șase județe din cauza caniculei

HotNews acum 13 ore
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că, marți, 22 iulie, vor fi instituite restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, între orele 12:00 și 20:00, în j

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 6 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum 6 ore
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

Ilie Bolojan spune că doar 35% dintre proiectele programului Anghel Saligny ar urma să continue: „Am cheltuit mai mult decât ne-am angajat”

Adevarul acum 9 ore
Premierul Ilie Bolojan a explicat că doar 35% dintre proiectele pe Anghel Saligny ar urma să continue în acest an. Autoritățile și constructorii au fost anunțați să-și pună lucrările în siguranță.

Vremea

București
acum

21°
mar.

21°/40°
mie.

24°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/41°
Iasi
acum

21°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/36°
vin.

20°/38°
Constanta
acum

21°
mar.

21°/37°
mie.

23°/27°
joi

24°/28°
vin.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

19°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

22°
mar.

21°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/39°