Senatul a ignorat nemulţumirea lui Traian Băsescu faţă de realegerea a trei membri ai CSM Plenul Senatului a validat miercuri, cu 64 de voturi „pentru” şi 60 „împotrivă”, lista membrilor propuşi în Consiliul Superior al Magistraturii, decizia fiind luată prin vot secret cu bile, manieră de vot impusă de reprezentanţii puterii. Votul secret a dat astfel posibilitatea, împotriva ordinelor de partid, ca şi aleşi ai puterii să susţină lista CSM, după cum au declarat ulterior reprezentanţii opoziţiei.
Şedinţa de plen, care după decizia Biroului Permanent de marţi, unde liderii de grup se înţeleseseră asupra unui vot rapid pe lista cu magistraţii CSM, ar fi trebuit să fie una scurtă şi la obiect, s-a dovedit a fi una cu dezacorduri putere-opoziţie, în contextul în care aleşii PDL au reiterat la începutul discuţiilor solicitarea mai veche de a se da un vot în parte pentru fiecare magistrat ales pentru CSM. Nemulţumirea puterii, „sugerată” de săptămâna trecută de la Palatul Cotroceni de preşedintele Băsescu, viza faptul că trei magistraţi propuşi pentru CSM, Lidia Bărbulescu, Daniel Lupaşcu şi Dan Chiujdea, nu mai au dreptul la un nou mandat.
În acest context, opoziţia a invocat încălcarea de putere a înţelegerii din Biroul Permanent şi a ameninţat cu tergiversarea dezbaterilor, cerând o pauză de consultări de o oră, ceea ce s-ar fi reflectat negativ asupra timpului alocat pentru dezbaterile din plenul comun asupra bugetului de stat pe 2011. O scurtă consultare între liderii de grup a dus la un compromis: modalitatea de vot – electronic, aşa cum ceruse opoziţia, sau secret cu bile – varianta puterii, să fie decisă de plen. Cu majoritatea voturilor celor prezenţi, varianta aleasă a fost votul secret cu bile, în urma căruia întreaga listă de magistraţi CSM a fost validată. Votul, deşi secret, a demonstrat că au existat şi senatori din partea puterii care şi-au e