Pompierii mehedinţeni au avut, în acest an, în 2237 de intervenţii, de aproape trei ori mai multe faţă de anul trecut, când au fost înregistrate 848.
Aproape 70% din cele 2237 de intervenţii au fost ale SMURD-ului. Restul au reprezentat incendii (188), arderi necontrolate (113), salvare animale (31), precum şi întoarceri din traseu (51).
Din cele 188 de incendii, 116 au izbucnit în mediul rural, 72 în mediul urban, 133 pe timp de zi şi 55 pe timp de noapte.
Cele mai multe incendii izbucnite la proprietăţile particulare s-au manifestat la: depozite de furaje (42), pod, mansard sau acoperiş (24), camere de locuit (18), mijloace de transport auto (18), adăposturi de animale (12), bucătării (10).
De asemenea, au fost înregistrate şi 8 incendii la apartamente, situate în blocuri de locuit.
Pe timpul intervenţiilor la incendii, pompierii au salvat 14 persoane (12 adulţi şi 2 copii) şi 63 animale.
Cu toate eforturile depuse, 9 persoane au fost rănite, iar 4 au decedat (în Dr. Tr. Severin, Izimşa, Baia de Aramă).