Antrenorul Rafael Benitez a fost demis, joi, de la conducerea tehnică a echipei Internazionale Milano, la care evoluează românii Cristian Chivu şi Denis Alibec, a anunţat clubul italian, citat de AFP, iar succesorul spaniolului ar urma să fie brazilianul Leonardo, potrivit agenţiei ANSA, citată de Mediafax.
"Internaţionale şi Rafael Benitez anunţă că, prin consimţământ mutual şi satisfacţie reciprocă, au găsit un acord pentru a pune capăt anticipat raporturilor lor de muncă. Inter îi mulţumeşte lui Rafael Benitez pentru munca sa la conducerea echipei, care a câştigat Supercupa Italiei şi Campionatul Mondial al cluburilor. Rafael Benitez mulţumeşte clubului Inter pentru experienţa profesională importantă şi pentru victoriile obţinute împreună", se arată în comunicatul oficial al clubului Inter.