Istoria Regelui care i-a fost refuzat României e rezumatul veacului nebun care a încheiat mileniul al II-lea. Ultimele Sărbători de iarnă ale Regelui Mihai în ţara sa au fost negre, ca un doliu. După 63 de ani de la abdicarea forţată, Majestatea Sa petrece în linişte, cu familia, acasă, la Săvârşin.

Regele Mihai I a trăit, alături de români, una dintre cele mai dramatice pagini ale istoriei. S-a născut, la 25 octombrie 1921, într-o Românie măcinată de război, de crize economice şi de aventurile tatălui său, Carol al II-lea. S-a născut să devină un monarh în vremea în care în Europa înfloreau dictatorii şi a condus România atunci când singurul vecin de încredere era, după cum se ştie, Marea Neagră (şi nici ea întotdeauna). Moştenitor al tronului bunicului său, Ferdinand I Întregitorul, şi după o „domnie" mai mult de pe băncile şcolii decât de la Palat, „regele-copil" Mihai I a devenit, în 1930, primul monarh succedat la tron de tatăl său. Deşi a recuperat sceptrul regal în 1940, tensiunile şi instabilitatea ce guvernau Europa şi, mai apoi, freneziile extremiste din timpul celui de-al Doilea Război Mondial l-au trecut în linia a doua într-o Românie cu graniţele ciuntite şi aliată din oficiu a naziştilor. În absurdul şah (jocul preferat şi al lui Lenin, şi al lui Stalin) al oamenilor noi, impus de la Kremlin, se juca fără regi. Mihai, în braţele lui Ferdinand I, bunicul său Foto: Agerpres

Istoria e însă nedreaptă cu cei care o scriu şi, după ce a luptat, totuşi, şi împotriva comuniştilor, şi împotriva naziştilor, „buna învoială" - cum spunea Petru Groza la 30 decembrie 1947 - l-a lichidat „prieteneşte". „Roşiii" l-au făcut pe Mihai I să-şi semneze propria abdicare. În România, comuniştii câştigaseră alegerile „libere" şi se pregăteau să vândă ţara socialismului moscovit. Citiţi şi: Cum au înăbuşit în sânge comuniştii ultima mare manifestare pro-monarhi