Celebrat pe mapamond ca demolator al comunismului, reformatorul Gorbaciov e privit în ţara sa ca un mare învins / Foto: Luke Frazza / AFP/Mediafax Prima ţară din lagărul socialist fără comunişti a fost România. În istoria sistemului, cazul românesc prezintă, de altfel, particularităţi deosebite. Dacă, la finele celui de-al doilea răz­boi mondial, România era ţara cu cei mai puţini comunişti din Europa, în 1989 avea cea mai impresionată re­prezentare numerică a cetăţenilor ei în partidul comunist – circa o pătrime dintre adulţi. Ceilalţi români – de la copii de 4 ani până la pensionari –, fu­se­seră înregimentaţi în organizaţiile „de masă” şi „obşteşti” aflate sub pa­tro­najul partidului unic. În 22 decembrie 1989, PCR şi implicit structurile sub­ordonate s-au autodizolvat. O si­tu­a­ţie imprevizibilă în proiectul lui Gorbaciov ce afirmase cu orice prilej puterea partidului comunist în viitorul perestroikist.

„Anticomunismul” românesc declarat pe parcursul sângeroaselor evenimente i-a neliniştit imediat pe so­vietici: deodată cu Ceauşeştii mu­ri­se şi PCR! Aşa se face că la 27 de­cembrie 1989, în prima întâlnire consemnată stenografic dintre Ion Iliescu, preşedintele CFSN, Petre Roman, noul prim-ministru, şi Evgheni Tiajelnikov, ambasadorul URSS la Bu­cu­reşti, trimisul Moscovei s-a interesat, în numele lui Gorbaciov, dacă „ideea de partid comunist” rămâne. „Nu ştiu, i-a spus Ion Iliescu. Nu ştiu cum vom rezolva această problemă! Deo­cam­dată, dacă am pronunţa numai acest cuvânt...” „Te scuipă”, i-a luat Roman vorba din gură. „Eu, perso­nal, sunt gata să merg în continuare fără Partid, cu Frontul, care de fapt să de­vină forţa esen­ţială a naţiunii”, şi-a ex­pus Ion Iliescu programul politic des­ti­nat înş­ti­in­ţă­rii liderului sovietic.

1989 îi oferise lui Gorbaciov evenimentele unui bilanţ bun. Cu harta României în graniţele perestroikiste, împlinise