Fostul lider al clasamentului ATP, Roger Federer (foto), a înregistrat al doilea succes în decurs de o lună în faţa celui care l-a detronat, spaniolul Rafael Nadal, într-un meci caritabil disputat în sala „Hallenstadion“ din Zürich. Tenismanul elveţian s-a impus în trei seturi, scor 4-6, 6-3, 6-3, în partida organizată de fundaţia sa sub egida „Meci pentru Africa“. „Mă gândeam de mult la o asemenea partidă şi mă bucur că s-a întâmplat anul acesta şi că Rafa a putut să mă susţină. A fost o atmosferă grozavă. Nu mai contează cine a câştigat, importanţi sunt banii strânşi care vor merge către o misiune foarte bună a fundaţiei mele, care se ocupă de copiii din Africa“, a spus Roger Federer, conform Asport.
La această acţiune caritabilă au participat campionul mondial de Formula 1, Sebastian Vettel, şi ciclistul Fabian Cancellara, înaintea întâlnirii având loc un concert al starului elveţian DJ Bobo. „Extraterestrul“ Federer şi liderul mondial urma să dispute ieri seară, la Madrid, în futuristul complex Caja Magica, alt „amical“ cu scopuri de binefacere, acţiunea fiind organizată de Fundaţia Rafa Nadal. Primii doi jucători ai lumii la tenis în acest moment, spaniolul Rafael Nadal şi elveţianul Roger Federer, s-au întâlnit de 22 de ori în meciuri oficiale până acum, scorul fiind favorabil lui Nadal cu 14-8. Fostul lider al clasamentului ATP, Roger Federer (foto), a înregistrat al doilea succes în decurs de o lună în faţa celui care l-a detronat, spaniolul Rafael Nadal, într-un meci caritabil disputat în sala „Hallenstadion“ din Zürich. Tenismanul elveţian s-a impus în trei seturi, scor 4-6, 6-3, 6-3, în partida organizată de fundaţia sa sub egida „Meci pentru Africa“. „Mă gândeam de mult la o asemenea partidă şi mă bucur că s-a întâmplat anul acesta şi că Rafa a putut să mă susţină. A fost o atmosferă grozavă. Nu mai contează cine a câştigat, importanţi sunt banii str