Postfaţă la volumul Ardere de tot de Ileana Mălăncioiu, ediţia a doua, în curs de apariţie la Editura Paralela 45, în colecţia „Poeţi laureaţi ai Premiului Naţional de poezie Mihai Eminescu“. Poezia Ilenei Mălăncioiu, indiferent de etapa creativă şi existenţială pe care se aşază, are (şi) calitatea de a fi imediat recognoscibilă. Lectorul care i-a parcurs unele pagini, mai vechi sau mai noi, le simte şi le încadrează imediat pe cele acum citite: le recunoaşte pe măsură ce le descoperă. Faptul este realmente surprinzător fiindcă, de la un volum la altul, Ileana Mălăncioiu nu se repetă şi, risc să spun, nu se continuă. Fiecare carte reprezintă în cazul său o experienţă centrală şi ilustrează o condiţie de unicitate. Aşa – şi numai aşa – se poate spune ceea ce trebuia să fi fost spus. După consumarea acestei experienţe, după „arderea“ ei dinspre ambele capete (al creaţiei şi al receptării), s-ar zice că emblema poetică a fost fixată o dată pentru totdeauna şi că, în continuare, ce se va mai scrie va intra în conturul simbolic şi expresiv deja accesat. Eroare de calcul. Cartea următoare va schimba într-un mod, iarăşi, esenţial datele problemei, tematica şi atmosfera, registrele şi personajele, simbolurile şi corespondenţele, raporturile, reinterpretate, ale cunoaşterii poetice. Sîntem forţaţi să intrăm într-un paradox. Poeta nu seamănă cu ea însăşi, dar o recunoaştem cu relativă uşurinţă pe toată întinderea de relief accidentat a creaţiei sale. Există, prin urmare, ceva mai legat şi mai închegat în această creaţie decît experienţele care o multiplică şi o variază. Pe de altă parte, chiar aceste experienţe centrifugale, care deschid atîtea căi şi foi de parcurs, atestă soliditatea şi adîncimea fondului de obsesii ori puritatea de înălţime a viziunii. Să asistăm deci la întîlnirea, mereu proiectată şi mereu produsă, dintre Obsesie şi Viziune; şi să observăm felul în c