Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şpagă la fisc

Publicat in GAZETA de SUD, vineri 24 decembrie 2010 ·

Un inspector de la DGFP Olt a fost deferit justiţiei de procurorii DNA, după ce a fost prins în flagrant luând o mită de 5.000 de lei de la un agricultor, pentru a-i şterge debitele către stat.

Procurorii Serviciului Teritorial Craiova din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au dispus ieri trimiterea în judecată a lui Marian Arsene, de 47 de ani, inspector în cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice (DGFP) Olt. Finanţistul este acuzat de săvârşirea a trei infracţiuni de luare de mită.

Procurorii au reţinut că, în lunile august şi octombrie 2010, în calitate de inspector al DGFP Olt – Serviciul Inspecţie Fiscală Persoane Fizice, Marian Arsene a pretins şi primit suma totală de 38.050 de lei, în mai multe tranşe, de la trei reprezentanţi legali ai unor asociaţii familiale cu obiect de activitate în domeniul agriculturii. Banii au fost pretinşi şi primiţi pentru a aplica sancţiuni contravenţionale mai blânde şi, implicit, sancţionabile cu amenzi mai mici, raportat la neregulile constatate cu prilejul controalelor de specialitate efectuate de Marian Arsene în calitatea sa de inspector fiscal.

Flagrant

Pe 30 octombrie 2010, inculpatul a fost prins în flagrant delict, după ce a primit de la unul dintre denunţători suma de 5.000 de lei. Potrivit procurorilor, Arsene îi promisese lui Ilie Sandu, un piteştean care are o exploataţie agricolă de 40 de hectare în zona localităţii oltene Optaşi, că îl va scuti de la plata anumitor taxe şi impozite aferente activităţii desfăşurate dacă va „ieşi la interval cu un loz“ pe măsură. Concret, finanţistul i-ar fi pretins piteşteanului 5.000 de lei pentru „ştergerea“ debitelor cu care acesta figura către Fisc. Ca să îl convingă să îi dea banii, Arsene i-a spus fermierului că datoriile sale însumate se cifrează undeva între 80.000 şi 100.000 de lei. Chiar şi aşa, lui Sandu suma pretinsă

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elevii de clasele primare sunt excluși de la olimpiadele și concursurile școlare 2025, potrivit unui ordin semnat de Daniel David

HotNews acum 2 ore
Elevii de clasele primare nu pot participa la nicio olimpiadă sau concurs naţional, în anul şcolar 2024-2025. Potrivit calendarului oficial anunţat recent de ministerul Educației, competiţiile sunt dedicate doar elevilor din învățământul secundar, s

TikTok nu mai funcţionează în SUA: ce mesaj au primit utilizatorii

Wall-Street.ro acum 2 ore
Reţeaua de socializare TikTok a încetat să mai funcţioneze în Statele Unite, după ce Curtea Supremă a confirmat o lege adoptată anul trecut de Congres, care obliga platforma să se disocieze de societatea-mamă, ByteDance din China, sau să fie închisă

Armistiţiul dintre Israel şi Hamas a intrat în vigoare duminică, iar luptele au încetat; Forţele israeliene au început să se retragă din anumite zone din Gaza, potrivit presei pro-Hamas

News.ro acum o ora
Un acord de încetare a focului între Israel şi Hamas în Fâşia Gaza a intrat în vigoare duminică, după o întârziere de aproape trei ore, marcând o pauză în conflictul de 15 luni care a adus devastare şi schimbări politice majore în Orientul Mijlociu

Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză: Câştigul salarial mediu net lunar va creşte cu 6,2% în 2025. Câştigul real se va majora cu 1,6%

Ziua News acum 43 minute
Câştigul salarial mediu net lunar se va majora în 2025 cu 6,2%, până la 5.355 lei, iar cel real va creşte cu 1,6%, conform Prognozei 2024-2028, varianta de toamnă, a Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză. În 2026, câştigul salarial mediu net l

Rezultat fabulos pentru Gabi Ruse la Australian Open! Românca este în sferturi la dublu după un meci absolut incredibil

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
continuă aventura la primul turneu de Grand Slam al anului, la Australian Open. Eliminată în turul al doilea de la simplu, Ruse a obținut noaptea trecută calificarea în sferturile de finală ale competiției la dublu, fiind la un meci distanță de a eg

Alcaraz ajunge în sferturile de finală ale Australian Open după retragerea lui Draper

Mediafax acum 51 minute
Carlos Alcaraz s-a calificat în sferturile de finală ale Australian Open, după ce adversarul său britanic Jack Draper s-a retras în timpul meciului din optimile de finală, din cauza unei accidentări. Draper se afla în urmă cu 7-5, 6-1 când a ceru pa

Rusia spune că forţele sale au capturat două aşezări în regiunea Doneţk din estul Ucrainei

News.ro acum 2 ore
Ministerul rus al Apărării a anunţat sâmbătă că forţele ruse au preluat controlul asupra a două noi aşezări în regiunea Doneţk din estul Ucrainei, continuând avansul avansul lor constant, transmite Reuters. Conform declaraţiei ministerului, forţele

Cinci tineri ucraineni rătăciți în Munţii Maramureşului, pe unde au trecut granița, recuperați de salvamontiști după 11 zile în frig

Adevarul acum 2 ore
Salvatorii montani ai SPJ Salvamont Maramureș au încheiat cu succes o misiune începută în noaptea de sâmbătă și derulată până spre orele dimineții de duminică pentru găsirea și recuperarea a cinci cetățeni ucraineni rătăciți în munți.

Cincisprezece persoane urmărite naţional şi internaţional, depistate în ultimele 24 de ore

G4Media acum o ora
Poliţia Română a depistat, în ultimele 24 de ore, 15 persoane urmărite naţional şi internaţional, faţă de care au fost dispuse măsurile legale, iar în cauzele instrumentate au fost dispuse 35 de măsuri preventive, transmite Agerpres. „În ultimele 24

Cum verifici online care sunt cele mai bune tarife la energie electrică în 2025

HotNews acum 2 ore
Tarifele pe care le plătim la electricitate sunt plafonate de către stat încă din 2022, când a început o criză a prețului energiei în toată Europa. Legislația aflată în prezent în vigoare prevede că plafonarea va expira la 31 martie 2025, când prețu

Vremea

București
acum

dum.

1°/6°
lun.

2°/9°
mar.

3°/8°
mie.

3°/7°
Iasi
acum

dum.

3°/6°
lun.

2°/11°
mar.

3°/9°
mie.

2°/7°
Constanta
acum

dum.

3°/8°
lun.

4°/7°
mar.

6°/8°
mie.

5°/8°
Cluj-Napoca
acum

-0°
dum.

-2°/1°
lun.

0°/7°
mar.

2°/6°
mie.

2°/4°
Timisoara
acum

-1°
dum.

-1°/1°
lun.

-1°/5°
mar.

2°/6°
mie.

2°/5°