Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Raluca Turcan: Protestul lui Adrian Sobaru este "tragic şi dezarmant", însă nu ajută

Publicat in Adevarul, vineri 24 decembrie 2010 ·

Protestul lui Adrian Sobaru este "tragic şi dezarmant", dar nu ajută pentru că "radicalismul acestui gest nu mai lasă loc niciunui fel de soluţie", afirmă vicepreşedintele PDL Raluca Turcan.

"Simt nevoia să spun câteva cuvinte, pentru că am văzut cum gestul deopotrivă tragic şi extrem al lui Adrian Sobaru a generat un spectacol mediatic şi o cascadă de declaraţii exagerate din partea unor politicieni. Protestul extrem al lui Adrian Sobaru este tragic şi dezarmant. O situaţie dificilă, a unui părinte cu un copil suferind, nu are nevoie de nicio explicaţie, iar durerea fiecăruia dintre noi este un lucru profund personal, la fel ca şi modul în care decidem să ne exprimăm protestul", scrie Turcan pe blogul său.

Vicepreşedintele PDL afirmă însă că "acest gest nu ajută, tocmai pentru că radicalismul acestui gest, nu mai lasă loc niciunui fel de soluţie".

Turcan crede că românii au nevoie "de încrederea că vom depăşi aceste momente dificile, pentru că încrederea este de multe ori, aproape o condiţie, pentru a trece peste greutăţi".

"Ne apropiem de finalul unui an dificil, marcat de măsuri grele de austeritate, deşi necesare economic; un an în care românii au făcut sacrificii majore. Am însă convingerea că este ultimul moment dificil – din 2011 vom reveni treptat, spre stabilizare economică. Şi spun acest lucru nu ca o simplă promisiune, ci ca o speranţă şi o convingere personală. (...) Nu vreau să spun că lucrurile vor străluci, ci că vom reveni treptat la normalitatea funcţionării economice, iar astfel, sacrificiile românilor îşi vor vedea o finalitate pozitivă", mai scrie Raluca Turcan.

Cătălin Cârstoiu, directorul Spitalului Universitar, a declarat astăzi că starea bărbatului este stabilă şi va fi operat în zilele următoare. El a adăugat că Adrian Sobaru va părăsi spitalul în aproximativ o săptămână.

Adrian Sobaru, electri

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ploi în Banat, Crişana şi Moldova, precipitaţii mixte în Maramureş şi Transilvania şi ninsori la deal şi la munte, de vineri/ Temperaturile scad semnificativ/ Cod galben de vânt puternic şi viscol, în mai multe zone ale ţării

News.ro acum o ora
Meteorologii anunţă ploi, începând de vineri dimineaţă, în zona joasă din Banat, Crişana şi Moldova, precipitaţii mixte în Maramureş şi Transilvania şi predominant ninsoare în zonele de deal şi munte, în timp ce temperaturile vor scădea semnificativ

5 românce pe tabloul principal al Australian Open! Anca Todoni și Gabriela Ruse au trecut de calificări » Ce adversare vor avea Sorana Cîrstea, Irina Begu și Jaqueline Cristian

Gazeta Sporturilor acum o ora
Anca Todoni (20 de ani, 110 WTA) și Gabriela Ruse (27 de ani, 125 WTA) au trecut de cele trei tururi de calificare și au acces pe tabloul principal al Australian Open. Cele două românce și se alătură Soranei Cîrstea (34 de ani, 72 WTA), Irinei Begu

Doliu în lumea artei românești. Pictorul Neculai Iorga a murit la 91 de ani

Ziare.com acum o ora
Pictorul Neculai Iorga a murit la vârsta de 91 de ani, anunţă Uniunea Artiştilor Plastici din România. Artistul s-a născut la Galaţi, în anul 1933. „Uniunea Artiştilor Plastici din România, cu adâncă tristeţe, anunţă dispariţia marelui pictor Necula

Dmitri Medvedev râde de planurile mărețe ale „magicianului portocaliu” Donald Trump. „Prostia triumfă întotdeauna”

HotNews acum o ora
Dmitri Medvedev, fost președinte al Rusiei și aliat al lui Vladimir Putin, a comentat ironic începutul celui de-al doilea mandat al președintelui american Donald Trump. Medvedev a declarat într-o postare pe contul său de Telegram că, deși nu se știe

Funeralii de stat în SUA pentru fostul preşedinte, Jimmy Carter

Ziua Constanta acum 59 minute
Statele Unite organizează joi funeralii de stat pentru fostul lor preşedinte Jimmy Carter, punctul culminant al mai multor zile de omagii aduse laureatului Premiului Nobel pentru Pace care a marcat istoria ţării şi a lumii. În prezenţa succesorului

POLITICO: România stabileşte o nouă dată a alegerilor, dar riscă acelaşi rezultat

News.ro acum 4 ore
România a stabilit o dată pentru repetarea alegerilor prezidenţiale după îngrijorările legate de „acţiunea hibridă agresivă” a Rusiei la primul tur, dar există în continuare riscul ca rezultatul să fie similar şi la a doua încercare şi să-l vadă pe

Noul virus care se răspândește în China, depistat în România. Metapneumovirusul uman HMPV a fost confirmat la o femeie din Bihor care nu a călătorit în străinătate

Libertatea acum o ora
Un caz de metapneumovirus uman (HMPV) a fost confirmat în Bihor, anunță medicul-șef al DSP Bihor, dr. Călin Sonea. Virusul, care se răspândește în nordul Chinei, afectează în special copiii sub 14 ani. Pacienta din Bihor, în vârstă de 67 de ani, nu

Romgaz va furniza gaz natural clienților casnici și non-casnici. Ministerul Energiei salută inițiativa

Ziua Constanta acum 3 ore
Romgaz își extinde activitatea și va furniza gaze naturale direct către consumatori, atât casnici, cât și non-casnici Ministerul Energiei salută inițiativa strategică a Romgaz, companie energetică emblematică a României, de a-și extinde activitatea

Cât vom plăti la electricitate și gaze în 2025? Trei scenarii posibile

HotNews acum o ora
Anul 2025, pe lângă multiplele schimbări fiscale și creșteri de taxe, vine și cu întrebări privind prețurile pe care românii le vor achita pentru gaze și energie electrică după aprilie 2025. Un răspuns greu de anticipat, arată Dumitru Chisăliță, pre

Declarația unică 2025. ANAF introduce schimbări

Ziua Constanta acum 3 ore
Contribuabilii cu venituri din activități independente, chirii sau investiții trebuie să depună declarația unică până la 25 mai 2025. Ordonanța 7.015 aduce schimbări importante Persoanele care obțin venituri din activități independente, drepturi de

Vremea

București
acum

11°
joi

8°/13°
vin.

6°/13°
sâm.

2°/6°
dum.

1°/5°
Iasi
acum

joi

8°/13°
vin.

2°/11°
sâm.

0°/6°
dum.

-0°/4°
Constanta
acum

13°
joi

9°/13°
vin.

9°/13°
sâm.

3°/9°
dum.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

joi

3°/10°
vin.

0°/9°
sâm.

-1°/3°
dum.

-3°/0°
Timisoara
acum

joi

7°/14°
vin.

1°/11°
sâm.

-0°/5°
dum.

-1°/2°