Apelul premierului la solidaritate ma lasa rece, pentru prima oara. Daca gestul lui Adrian Sobaru, care incercand sa moara in plenul Parlamentului a strigat atat de rece incat mi-a sfasiat mintea, m-a determinat sa ma intreb unde se va sfarsi calvarul acestui popor, si daca va mai avea cine sa consemneze limanul, declaratia lui Emil Boc m-a umplut de nervi.
S-o revedem: "Stiu ca multi romani o duc greu. Acest lucru nu reprezinta vina exclusiva a cuiva, sunt vremuri pe care toti trebuie sa le trecem prin solidaritate, luciditate, rationalitate si echilibru".
Solidaritate intre cine si cine, intre cine si ce? Am stat eu cumva de sase alaturi de premier? Cu ce tupeu mi se cere sa fiu solidar cu cineva care fura, sau care ingaduie hotia aducand partidul sa faca front comun in jurul madamei Anastase - ca asa s-a exprimat Emil Boc dupa frauda de la Legea pensiilor. Cu maxim tupeu. Adica sa inghit in fiecare zi noi demonstratii ale incompetentei care pretinde ca actioneaza pentru ca poporului sa-i fie mai bine candva, si sa fiu partas, prin sustinerea oarba, la sarlatanie? Cata nesimtire poate sa zaca in mintea cuiva care ma aduce si pe mine, si pe dumneavoastra, la masa celor care impart vina?
Adrian Sobaru a consemnat cu fiecare zi care trecea drama propriei familii, dar crucea nu i se termina odata cu sosirea la serviciu. Prin cablurile sale ajungeau in casele romanilor alte nefericiri, tot mai multe, mai adanci, ochi de oameni macinati de vremuri, incapabili sa zareasca lumina. Si nici aici nu era capatul crucii.
Asista in Parlamentul Romaniei la dezmatul democratiei, vedea cum in numele sau si al altor naivi, politicienii isi trageau propriile cabluri. Tot mai multa deznadejde, intai picurata, apoi azvalita cu furtunul in destinul tarii sale l-au determinat sa-si cheme in minte strigatele tuturor romanilor care nu mai sup
