A declarat apel la decizia Tribunalului Tulcea care l-a condamnat la opt ani de închisoare, dar la începutul acestei luni și-a retras apelul. Pentru crima pornită de la un telefon mobil, acesta rămâne opt ani în închisoare
S-a dus la Curtea de Apel cu speranța ca pedeapsa primită la Tulcea să fie mai mică. Nu i-a ieșit și, după două termene de judecată, a renunțat la apel.
Sandu Dumitru a fost trimis în judecată pe data 28 iunie pentru omor. În după-amiaza zilei de 6 mai inculpatul şi victima, în vârstă de de 33 de ani, au consumat băuturi alcoolice la o fermă din Smârdan, la care îşi desfăşurau amândoi activitatea ca îngrijitori de animale.
La un moment dat Dumitru i-a cerut victimei telefonul mobil pe care i-l dăduse mai devreme să asculte muzică, deoarece urma să plece cu vitele la păscut. Victima a refuzat să-i dea telefonul şi, nervos că Dumitru i l-a cerut, l-a lovit de mai multe ori, până ce a fost oprit de câtre un coleg. După câteva minute Sandu Dumitru şi-a revenit din loviturile aplicate şi profitând de faptul că cel care anterior l-a agresat se afla la un metru şi jumătate de el, s-a apropiat şi i-a aplicat mai multe lovituri, cu pumnii şi picioarele, repetate şi succesive, pe suprafaţa corpului, în special în zona feţei, victima căzând la sol, unde a rămas în stare de inconştienţă. A fost solicitată ambulanţa, care a transportat ambele părţi la spitalul din Brăila, de unde victima, datorită faptului că starea sănătăţii sale era foarte gravă, a fost transferată la spitalul din Galaţi. A decedat pe data de 15 mai.