Deşi e an de criză, iar ghilotina guvernamentală a „scurtat" veniturile bugetarilor, pensionarilor, mamelor, asistaţilor social şi chiar a elevilor şi studenţilor, Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timiş a înregistrat cel mai mare profit de la înfiinţarea instituţiei până în prezent. Nu mai puţin de 2,4 milioane de euro au fost încasaţi de la stat şi depuşi într-o bancă, cu dobândă la termen, pentru acumularea de câştiguri sigure în perspectiva viitoarelor investiţii.
Proprietăţi valoroase
„La început de an, am intrat în proprietatea sediilor pe care Primăria Timişoara ni le-a restituit, dar şi a despăgubirilor în valoare de 2,4 milioane de euro la care a fost obligată de CEDO pentru imobilele noastre înstrăinate definitiv. Banii au fost depuşi în depozite bancare cu dobândă, pe termen de un an, iar în februarie 2011, când expiră termenul, probabil că-i vom lăsa acolo în continuare. Nu vreau ca aceşti bani să-i folosim pentru salarii, ci pentru dezvoltarea unui proiect în valoare de peste 10 milioane de euro, la întocmirea căruia am lucrat nu mai puţin de un an. Este vorba despre extinderea Centrului Regional de Afaceri Timişoara cu încă o clădire, o construcţie unde sperăm să se regăsească tot mediul de afaceri din vestul ţării", a declarat preşedintele Camerei, Georgică Cornu, cu ocazia bilanţului de sfârşit de an.

„La