Un bărbat cocoşat de probleme s-a a-runcat peste liniştea Crăciunului nostru. Dar nu el, lipsit de vreo vină, este cel care ne-a făcut ţăndări tihna pe care şi aşa cu greu o găsim. Nu strigătul lui neînţeles - „libertate“ - este cel care va lăsa urme pe apa memoriei noastre, ci vacarmul vrăjitoarelor politice, excitatul sobor al declaraţiilor alimentate de acest gest înfiorător de trist. Atleţi ai cruzimii s-au dovedit astăzi a fi o bună parte a politicienilor români.
Actul de a te arunca în gol de la o înălţime de câţiva metri este o tentativă de suicid. Este un act anormal şi ieşit din ordinea firii care, în 95% dintre cazuri, este asociat şi cauzat de o boală. A asocia un astfel de gest cu un motiv inclus în celelalte cinci procente este nu doar o necugetare, ci dovada limpede a lipsei de umanitate, de mini-ma cultură medicală şi, cel mai important, de bunul-simţ care ar trebui să caracterizeze orice animal biped care poartă cravată. Orbiţi însă de oportunitatea de a folosi acest prilej în sfârtecarea politică, carnasierele parlamentare au început imediat să bălească vorbe. Mi-a fiert sângele de scârbă, mi-a bubuit capul de indignare ascultându-i pe câţiva dintre aceşti atleţi ai cruzimii care au folosit tragedia unui om pentru a mai îngurgita câteva sulfuroase lături politice.
Preşedintele liberal, Crin Antonescu, a constatat imediat semnificaţia gestului: „Populaţia a ajuns la limita suportabilităţii“. Tot de la liberali, Diana Tuşa, îşi umflă muşchiul cruzimii: „E un gest extrem, indus de nişte măsuri extreme. Românii sunt la capătul puterilor, nu mai pot să reziste“. Deşi încă nu cunoşteau numele acestui bărbat, carnasierele politice începuseră să discute resorturile motivaţionale din spatele unei tragedii individuale. Revoltătoare a fost şi comparaţia social-democratului care, invitat la o televiziune de ştiri, a comparat evenimentul de astăzi cu sa