Moldovenii au liber la distracţie în acest weekend, fie că este vorba de sexy-crăciuniţe sau muzică de toate genurile. Petrecerile tematice de Crăciun încep în Capitala Moldovei din această seară. Şi locuitorii din celelalte oraşe pot merge la distracţie în cluburi.
Moldovenii care nu au plecat din oraş de Crăciun pot merge să se distreze în cluburi. Cele mai importante evenimente sunt programate la Iaşi pentru mâine seară. Astfel, în Club Skye vor fi difuzate hit-uri din toate timpurile la „Dancefloor Christmas Edition“.
Office Lounge a pregătit petrecerea „Sexy Santa is coming to town“, iar Disco Ring îi aşteaptă pe petrecăreţi cu un porc la tavă p entru tombola de la „Xmas party“, unde invitat special este cunoscutul GeoDaSilva. Alte premii includ bilete la petrecerea de Revelion 2011 pentru cele mai sexy costume, în timp ce colinda cea mai originală şi Moş Crăciunii dansatori vor fi recompensaţi cu sticle de whisky.
Elevii şi studenţii vor beneficia de gratuitate. Intrarea va fi liberă şi la petrecerea de Crăciun din Hollywood Lounge.
Sexy crăciuniţe la Bacău
În acest an, tinerii băcăuanii care nu vor să stea acasă în seara de Crăciun pot merge în cluburi, unde vor avea parte de muzică bună şi sexy-crăciuniţe. Pe 25 decembrie, clubul Zebra pregăteşte o petrecere cu muzică hip-hop, R&B şi reggae. Pe scenă vor urca Maximilian, DJ Oldskull şi Junky. Pentru a doua seară de Crăciun, organizatorii au anunţat tradiţionala petrecere de remember a celor mai bune piese difuzate în club pe parcursul anului. Preţul unui bilet este 20 de lei, iar pentru jumătate de sumă se oferă un bon pentru consumaţie de la bar.
Moş Crăciun este rocker la Botoşani
Dacă instituţiile de cultură din Botoşani şi-au închis porţile până după Anul Nou, cluburile şi pub-urile fac ultimele pregătiri pentru petrecerile di