In aceste zile de sarbatoare, orice petrecere este asociata cu muzica. Tineretul se simte bine in acorduri zgomotoase fascinat de rock, metal sau jazz. Este o muzica antrenanta, aducatare de buna dispozitie, dar induce stari negative, depresie, angoasa, pe care nu le bagam de seama decat dupa ce petrecerea s-a terminat, stomacul s-a umplut, iar in creier inca mai vibreaza energiile joasei frecvente.
Cei mai in etate se simt bine in acorduri clasice, mai putin antrenante, mai putin zgomotoase, dar capabile sa induca stari pozitive de reverie si de calm. Dupa sarbatoare, se instaleaza energii ponderate, linistea si automultumirea.
O terapie veche, de cand lumea
Nu e cazul sa facem o pledoarie pentru clasic, dar ne putem referi la constatarea ca, asupra organismului nostru, acordurile muzicale actioneaza ca un medicament, cu indicatii si cu contraindicatii.
Inca din antichitate, Pitagora facea o anumita legatura intre efectele muzicii si starea de spirit a omului. Vechii amerindieni practicau dansurile sfinte, cu ajutorul carora vindecau bolnavii prin modulatii melodice repetate.
Vracii din triburile africane foloseau, si ei, ritmul magic al tobelor, ca mod de tratament. Tot ca tratament, in Tibetul antic se foloseau clopotele, trompetele si, mai ales, tobele. Tibetanii erau convinsi de efectul lor terapeutic asupra migrenelor, a bolilor psihice sau dezechilibrelor metabolice.
Terapie activa si terapie pasiva
Meloterapia de astazi, desi pornita tot de la experiente empirice, a ajuns o stiinta bazata pe testari metodice si pe principiile psihanalizei moderne. La baza ei, stau doua modalitati: cea activa (practicarea unui instrument, sau a vocii) si cea pasiva (ascultarea muzicii, eventual insotita de dans).
Daca prima modalitate este legata de calitatile native ale persoanelor d
