Moşul a avut 320 de saci plini cu alimente şi haine şi a fost ajutat de mai multe firme private. În cinci sate din comuna Chiojdu accesul se face foarte greu, unde rar păşeşte picior străin. Mare le-a fost mirarea şi bucuria localnicilor când au primit vizitatori încărcaţi cu daruri.
Lacrimi de fericire. Asta s-a văzut pe faţa multora dintre cei care au primit în prag de sărbători saci cu alimente şi haine, 195 de bătrâni şi 125 de copii.
Însoţindu-l pe Moş Crăciun, am poposit mai întâi în Poeniţele, un sat îmbătrânit şi acoperit de zăpadă. Localnicii au ieşit ies rând pe rând din casele din paiantă, miraţi că văd pe uliţele lor atâtea maşini. „Ce e mamă aici? De unde veniţi?", ne întreabă o bătrână.
Am ajuns în casa lui Constantin Porceanu, un localnic în vârstă de 70 de ani, bolnav de Alzheimer. Se uită mirat şi curios la noi şi nu înţelege ce se întâmplă, iar soţia sa mulţumeşte pentru darurile primite, bucuroasă că va avea o masă îmbelşugată.
„Se bucură şi soţul meu, dar este bolnav şi nu ştie ce se întâmplă", ne-a spus Ioana Porceanu.
Am luat la pas uliţele pline de noroiul rămas după zăpada topită, pe care nici măcar maşinile de teren nu mai puteau înainta cu uşurinţă spre casele oamenilor sărmani. Ne-a ieşit în cale un bărbat de 38 de ani, Radu îi spun vecinii. Ştia deja ce se întâmplă, dar în prima clipă a refuzat darul, ruşinat.
„Nu vreau eu aşa ceva, că apoi mă bârfeşte lumea", zice Radu Chiriţă. Însă când a auzit că darurile sunt pentru cei trei copii ai săi, s-a îmbunat.
Am intrat într-o casă sărăcăcioasă, cu două camere în care trăiesc cinci suflete. Cei trei copii ai lui Radu au început să ţopăie de fericire, când au desfăcut sacii plini cu bunătăţi, niciodată gustate de ei. „La noi nu a mai venit Moşul de mult sau când vine ne mai aduce doar câteo ciocolată sau un corn. Fratele meu mai mare nu mai
