Vă ofer, în loc de colind, soundul perfect al generaţiei mele în ajun de Crăciun. Prins într-un soi de tribut pentru Electrecord-ul de altădată, în piesa Feelin’ the vinil. Autori: Norzeatic şi Khadija. Norzeatic, Vexxatu’ sau cum vrea să-şi mai spună, e clar unul dintre cei mai tari artişti români ai ultimilor 10 ani.
În povestea asta cîntată nu e vorba, cum vă poate părea, doar despre o ciudată stare de orgasm al memoriei copilăriei. Nu e doar “Prindeam bondari căzuţi în frezii. Şi citeam poezii de Tudor Arghezi.” E mai ales vorba despre un stil în care am crescut cu poveşti cu sute de feluri de a citi, asculta, simţi ne-laşitatea. Şi tot atîtea feluri de a fi curios, de a explora. Piesa se termină cu adevăratul slogan al acelor prostioare care compun copilăria cîtorva generaţii: “O să înfruntăm totul cu curaj”. Acum, curajul sau măcar ne-laşitatea sînt piedici stupide în calea vieţii bune.
De aceea vă spun, în ajun, precum citatul jupîn: dacă ai crescut pe poveşti, pune o mînă sus!
Citiţi pînă la capăt, vă rog. Trecerea are o legătură, nu arunc aiurea numele unui filozof după un hip-hop-er.
Îmi permit să transcriu nişte rînduri dintr-un nene după care nu mă dau în vînt, dar care a scris foarte scurt o poveste foarte lungă. Un text de visare şi indignare. Alain Badiou:
Ne place ca viaţa noastră să fie reglementată pentru a scăpa de nesiguranţă. Iar frica este paznicul subiectiv al regulii. Or, această frică e ceea ce face să fim incapabili să vrem realul Ideii. Rezultă de aici că a şti cum să nu fii un laş e o chestiune fundamentală. Într-adevăr, despre puterea gîndirii este vorba. Această chestiune e tratată în nenumărate opere, între 1920 şi 1960, opere romaneşti, dar mai ales filmice. Poate că asta este marea contribuţie a Americii la tematica secolului, faptul de a fi aşezat în inima cinematografiei sale chestiune