În comunităţile tradiţionale, ardelenii merg cu turca între Crăciun şi Bobotează. Obiceiul este înrudit cu capra din zona Moldovei. Specialiştii spun că turca este o formă precreștină de colindat, ce avea rolul de a alunga spiritele rele. Turca nu e primită însă în biserică, fiind considerată “drăcească“.

Legenda spune că turca a fost o pasăre care la poptopul lui Noe a refuzat să intre în corabie, spunând că ea poate să înoate 40 de zile, dar ea a uitat că sunt şi 40 de nopţi, astfel că pasărea a murit de oboseală la jumătatea drumului. Etnograful Ioan Toşa, de la Muzeul Etnografic al Transilvanei spune că feciorii satului erau cei care mergeau cu turca.

„Specific zonei Clujului este numărul turcaşilor, de patru până la şapte cel mult, mai mic decât obiceiul similar din Moldova. Aveau o credinţă, că cel care se îmbracă în turcă este necurat şi dacă murea în perioada în care juca turca, nu era înmormântat în cimitir, ci la marginea lui, la fel ca sinucigaşii, fără preot. Un alt obicei era ca un tânăr să nu meargă cu turca mai mult de trei ani la rând“, spune etnograful Ioan Toşa, de la Muzeul Etnografic al Transilvaniei.

Tânarul care se îmbrăca în turcă era învelit într-un pled de lână, astfel încât să nu fie recunoscut, iar capul turcii era din lemn, cu cioc. Turca are şi coarne cu clopoţei şi este ornată cu fâşii de hârtie creponată.

O altă deosebire faţă de capra din Moldova este un personaj : goţoiul sau mutul, care însoţea colindătorii cu turca. Acesta era mascat şi îmbrăcat în haine rele, iar în spate avea o pungă cu cenuşă şi un topor de lemn, mai spune etnograful clujean, Ioan Toşa : „Cum intra în casă cu toporul, începea să lovească în toate cele din casă, iar cu cenuşa umbla după fete şi după copii, să o arunce pe ei. Toate acestea erau făcute pentru a provoca hazul asistenţei. Era o formă de colindat precreştină“.

Atât r