Tenacitatea maramureşană a mamei, Ana, şi cuminţenia laborioasă a tatălui, Vasile, au rodit un fruct de un soi nou, faţă de evoluţia previzibilă a familiei, un intelectual de anvergură, introdus în marea cultură a lumii, profesor universitar apreciat, autor de studii temeinice despre literatura română, colaborator şi coordonator de dicţionare, poet, traducător, conducător de revistă. Familia, plecată din acele locuri nordice, şi de nevoie, şi de frica regimului comunist, neiertător cu oamenii înstăriţi, sau relativ înstăriţi, cum era familia Pop din Mireşul Mare, se stabileşte la Cluj, unde, elev sârguincios, Ion Pop termină meritoriu unul dintre liceele de prima mână ale Clujului postbelic, „Emil Racoviţă”. Alege filologia, atras de plăcerea lecturii ca iniţiere într-o lume plină de minunate semne şi înţelesuri. Are, iarăşi, ca în liceu, un elan şi o perseverenţă care-l impun în faţa colegilor de an, printre care regretata Ioana Em. Petrescu şi viitorul soţ al acestei delicate, excepţionale fiice a lui D. Popovici, Liviu Petrescu. Se naşte, de altfel, între cei trei o prietenie hrănită de fervorile idealului umanist, de proiecte literare mari, de primele împliniri literare.

Debutează în revista „Steaua” (1959), iar primul volum de versuri, Propuneri pentru o fântână (1966), confirmă buna primire a tânărului autor clujean, publicat deja de revistele literare bucureştene. Eu îmi amintesc şi azi versuri dintrun amplu poem, premiat pe atunci, unde Ion Pop (nume tipic transilvan, obişnuit, transformat într-unul care impune, azi) scria despre o stare de interogaţie morală a individului intrând în vârsta maturităţii, „ca fluviile-n judecata mării”. Teme etice similare, oarecum, existau şi la Ana Blandiana, colega sa de facultate, la Nicolae Prelipceanu, de asemenea, coleg, sau la Ion Alexandru. Descoperirea literaturii avangardei este un moment important î