Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Brian Magee îl apreciază pe Lucian Bute

Publicat in GAZETA de SUD, vineri 24 decembrie 2010 ·

Pugilistul irlandez Brian Magee a afirmat că se află în cea mai bună formă din carieră şi are o şansă unică de a boxa cu cel mai bun pugilist la categoria supermijlocie, Lucian Bute. „Simt acum că am şansa vieţii mele de a lupta cu cel mai bun boxer din lume la categoria supermijlocie, într-un moment în care sunt în cea mai bună formă din cariera mea, sunt un luptător adevărat şi sunt gata să mă duc la Montreal şi să iau titlul. Probabil unii îl consideră pe Carl Froch cel mai bun din lume, dar eu cred că Bute este peste el. Eu sunt de două ori mai bun decât am fost când am luptat cu Froch pentru titlul britanic. Un nou meci cu el ar fi o luptă extraordinară dacă trec de Bute. O victorie cu Bute şi devin milionar peste noapte“, a spus Magee pentru Belfast Telegraph, citat de Mediafax.

Campionul mondial la supermijlocie, versiunea IBF, românul Lucian Bute, îşi va pune centura în joc pentru a şaptea oară, pe 19 martie, într-o gală ce va avea loc la Bell Centre din Montreal, când îl va întâlni pe irlandezul Brian Magee (35 de ani), care a disputat 38 de partide în carieră, reuşind să câştige 34 (24 prin KO), pierzând trei şi remizând o dată.

De partea cealaltă, gălăţeanul (27 de victorii din tot atâtea partide, dintre care 22 prin KO) va boxa pentru a treia oară la profesionişti împotriva unui pugilist european, după rusul Serghei Tatevosian şi danezul Lolenga Mock.

Lucian Bute a câştigat titlul mondial în versiunea IBF pe 19 octombrie 2007, după ce l-a învins pe columbianul Alejandro Berrio. De atunci, Bute a reuşit să-şi apere cu succes centura în alte şase rânduri. La începutul lunii noiembrie, Bute a semnat un contract pentru mai multe meciuri cu postul de televiziune american Showtime, urmând să încaseze două milioane de dolari pentru fiecare meci disputat. Pugilistul irlandez Brian Magee a afirmat că se află în cea mai bună formă din carieră şi are

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE Nicușor Dan, detalii despre măsurile Guvernului. Administrația Prezidențială va propune o reducere bugetară cu 20%

Capital acum o ora
Președintele României, Nicușor Dan, a declarat luni că măsurile pentru reducerea deficitului bugetar sunt temporare, subliniind că România are potențial economic și va deveni atractivă pentru investitori după aderarea la OCDE în 2026. Totodată, a an

Nicușor Dan și-a publicat declarația de avere. Ce venituri și datorii are șeful statului

Adevarul acum 21 minute
Președintele României, Nicușor Dan, și-a publicat declarația de avere pe site-ul Administrației Prezidențiale și a prezentat, în cadrul unei conferințe de presă, detalii privind finanțarea campaniilor sale electorale pentru alegerile locale și prezi

Consiliul Concurenței analizează preluarea Grupului Regina Maria de către Mehiläinen Oy

Ziua Constanta acum o ora
Consiliul Concurenței analizează tranzacția prin care Mehiläinen Oy intenționează să preia Centrul Medical Unirea SRL (Grupul Regina Maria). Consiliul Concurenței analizează tranzacția prin care Mehiläinen Oy intenționează să preia Centrul Medical U

Nicușor Dan, despre acuzațiile din partea CSM: Este o chestiune de zile până semnez PENSIONĂRILE magistraților

Gandul acum 44 minute
Președintele Nicușor Dan a anunțat luni că va semna în câteva zile decretele de pensionare pentru magistrați și că nu există o „răzmeriță” în această chestiune, ci o chestiune administrativă. Nicuşor Dan a fost întrebat despre acuzaţiile pe care i l

Guvernul alocă 17,8 milioane de lei din Fondul de Rezervă, pentru achiziţia de echipamente de desalinizare a apei pentru administraţiile locale din judeţul Mureş, după dezastrul de la Salina Praid

News.ro acum o ora
Guvernul alocă, la propunerea Ministerului Dezvoltării, 17,8 milioane de lei din Fondul de Rezervă Bugetară pentru achiziţionarea de echipamente de desalinizare a apei în localităţile afectate din Judeţul Mureş, ca urmare a dezastrului de la Salina

Dacian Cioloș, favorit pentru șefia SRI sau SIE. Nicușor Dan vrea un civil cu experiență la conducerea serviciilor

Gandul acum o ora
Fostul lider USR-PLUS și fostul premier al României în guvernul tehnocrat, Dacian Cioloș, are cele mai mari șanse să ocupe șefia unuia dintre cele două servicii de informații, respectiv SRI sau SIE, spun surse politice pentru Gândul. Întrebat în con

Știri Constanța Guvernul aprobă acordul de mediu pentru retehnologizarea Unității 1 a CNE Cernavodă și extinderea depozitului de combustibil ars

Ziua Constanta acum 2 ore
În ședința Guvernului României din data de 14 iulie 2025 s-a adoptat Hotărârea de Guvern privind emiterea acordului de mediu pentru proiectul „Retehnologizarea Unităţii 1 a CNE Cernavodă şi extinderea Depozitului Intermediar de Combustibil Ars cu mo

Ce se întâmplă cu Ion Iliescu. Medicii de la Spitalul Agrippa Ionescu, informații noi despre starea de SĂNĂTATE a fostului președinte

Gandul acum 3 ore
Starea lui Ion Iliescu, fostul președinte al României, se menține stabilă din punct de vedere cardiovascular, însă fostul președinte are în continuare nevoie de oxigen suplimentar și ventilație asistată, potrivit unui nou buletin medical transmis de

Video Panică într-un tren Interregio, la intrarea în Pașcani: Locomotiva a luat foc în mers. Zeci de persoane s-au autoevacuat

Adevarul acum o ora
Locomotiva unui tren Interregio care circula pe ruta Iași–Suceava a fost cuprinsă de flăcări în mers luni dimineață, 14 iulie. Trenul se apropia de gară în momentul izbucnirii incendiului.

Anchetă în judeţul Cluj, după ce un tânăr de 24 de ani a fost găsit pe marginea unui drum / Manevrele de resuscitare nu au dat rezultat

News.ro acum 2 ore
Poliţiştii şi procurorii din Cluj au deschis, luni, un dosar de cercetare penală, după ce un tânăr de 24 de ani a fost găsit pe marginea unui drum, iar manevrele de resuscitare derulate de către echipajele medicale nu au avut rezultat. ”În dimineaţa

Vremea

București
acum

36°
lun.

19°/37°
mar.

22°/34°
mie.

21°/36°
joi

23°/36°
Iasi
acum

32°
lun.

18°/33°
mar.

19°/33°
mie.

18°/32°
joi

18°/24°
Constanta
acum

34°
lun.

20°/34°
mar.

21°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

22°
lun.

17°/31°
mar.

18°/32°
mie.

17°/28°
joi

15°/21°
Timisoara
acum

30°
lun.

20°/34°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°