Moşul cel bun, cu barbă ninsă şi mantie roşie, care vine cu sania lui zburătoare plină cu daruri la copiii cuminţi în noaptea de Crăciun şi le lasă cadourile sub brad sau în ciorăpeii agăţaţi de sobă, e doar o poveste. O poveste ce a început ca o sărbătoare păgână. Are magia ei, care ne-a vrăjit pe toţi secole de-a rândul şi care ne încântă şi astăzi. Numai că povestea s-a transformat mereu după chipul şi asemănarea societăţii care a perpetuat-o din generaţie în generaţie, dar şi după obiceiurile locului.
Însăşi originea lui Moş Crăciun este încă subiect de dezbatere între religie şi mit.
Începe prin secolul al IV-lea, cu Sfântul Nicolae, despre care se spune că a fost sursa de inspiraţie a pământenilor care l-au creat, mai târziu, pe Moş Crăciun. Sfântul Nicolae din Myra a fost un episcop creştin, bun şi plin de virtuţi, care este sărbătorit în noaptea de 5 spre 6 decembrie şi care, practic, dă tonul veseliei Sărbătorilor de iarnă. Sfântul Nicolae e vestit pentru ajutorul pe care îl dădea oamenilor săraci. Emblematic pentru milostenia sa a rămas gestul pe care l-a făcut faţă de trei fete extrem de sărace, cărora le-a dat câte 100 de galbeni, ajutându-le astfel să se căsătorească şi să nu fie vândute pentru prostituţie. În ziua de astăzi, Sfântul Nicolae coexistă cu Moş Nicolae, primul fiind de sorginte sacră, cel de-al doilea, păgână.
Cu toate acestea, sintagma „Moş” nu are nimic peiorativ. Din contră, defineşte un tip creator, însemnând „întemeietor” sau „ziditor”, iar semnificaţia actualei sărbători a Crăciunului îşi are originea chiar în vremea geto-dacilor, care sărbătoreau un zeu solar de origine indo-europeană în ziua solstiţiului de iarnă. În aceeaşi zi se sărbătoreau Saturnaliile, în cinstea zeului roman Saturn, precum şi naşterea zeului solar de origine iraniană Mithra. Fără îndoială, Moş Crăciun, despre care legenda sp
