Directorul Spitalului Medgidia, Stere Buşu, ne-a declarat că unitatea sanitară pe care o conduce trebuie să se descurce lunar cu aproximativ 5,7% din suma de 13-14 miliarde de lei vechi pe care o primeşte în fiecare lună.
Managerul unităţii spitaliceşti de la Medgidia a ţinut să facă aceste precizări ca urmare a materialului publicat în ediţia de ieri, în care arătam că, potrivit democrat-liberalilor din acest municipiu, spitalul ar avea la dispoziţie pentru medicamente şi materiale sanitare doar 8% din bugetul pe un an. Democrat-liberalii din Medgidia susţineau, printr-un comunicat de presă remis redacţiei, că în acest an bugetul Spitalului Municipal Medgidia a fost de 274 miliarde de lei vechi, din care doar 25 de miliarde ar fi fost alocate pentru medicamente şi materiale sanitare. "Vreau să spun că cifrele prezentate sunt greşite, pentru că includ şi reparaţiile capitale. Noi trebuie să ne descurcăm cu 13-14 miliarde de lei vechi pe lună, din care 11 miliarde reprezintă numai salariile, două miliarde utilităţile, iar cu un miliard trebuie să asigurăm şi mâncarea bolnavilor, medicamente şi alte materiale. Avem în medie doar 5,75% pentru medicamente. Iar faptul că se consumă 15.000 de metri cubi de apă lunar este absolut firesc pentru un spital. Nu putem să închidem apa, cum nu putem să închidem căldura. Nu putem să nu spălăm bebeluşii sau să le impunem bolnavilor să nu folosească apă. Am redus consumul pe cât posibil, dar nu ne putem lipsi de apă. Este necesară atât cadrelor medicale, cât şi celor internaţi în spital. Dacă nu plătesc lumina, apa, gazul, Trezoreria îmi blochează conturile, dacă nu cumpărăm medicamente, nu ne blochează. Aceasta e situaţia", ne-a declarat directorul Buşu.
În ultimele două luni, situaţia s-a ameliorat
Directorul Spitalului Medgidia a adăugat că în ultimele două luni, unitatea sanitară a primit câte