Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO Urmărire ca în filme şi focuri de armă pentru prinderea unui şofer

Publicat in Adevarul, vineri 24 decembrie 2010 ·

Poliţiştii argeşeni au fost nevoiţi să formeze un baraj şi să tragă focuri de armă într-un autoturism Matiz, condus de un bucureştean de 34 de ani, care a făcut o depăşire neregulamentară.

Nicuşor Hogea (34 de ani), din Bucureşti, a depăşit neregulamentar linia continuă, pe DN 65 A, în localitatea argeşeană Buzoieşti, riscând să intre într-o maşină a Poliţiei.

Poliţiştii s-au luat după el pentru a-l prinde. După o urmărire de aproximativ 40 de kilometri el a fost prins de către oamenii legii, care au format un baraj de autoturisme şi au tras două focuri de armă în maşină.

"Şoferul circula dinspre Buzoiesti spre Piteşti, iar la un moment dat a efectuat o depăşire riscantă, peste linia continuă, riscând să intre în coliziune cu o maşină de Poliţie aflată în deplasare. Poliţiştii i-au făcut semn să oprească, dar a refuzat, accelerând. A fost urmărit, iar succesiv două echipaje de Poliţie au încercat să-l oprească la Costeşti şi Albota, dar nu s-au făcut baraje şi nu s-a tras cu arma pentru a nu pune în pericol participanţii la trafic. Pe DN 65 B, într-o zonă mai liberă, în apropierea A 1, care permitea o acţiune de baraj, a fost oprit şi imobilizat după ce s-au tras două focuri de armă în caroseria autoturismului Matiz. Nu a fost nimeni rănit, iar bărbatul de 34 de ani, din Bucureşti, a fost condus la audieri. Din primele date a reieşit că acesta nu era sub influenţa băuturilor alcoolice. Poliţiştii îi vor suspenda permisul de conducere pentru neoprirea la semnalul regulanmentar al agenţilor şi pentru depăşire neregulamentară şi va fi sancţionat contravenţional", a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Argeş, comisar Dănuţ Dinu, citat de Mediafax.

Potrivit acestuia, bărbatul a declarat că a refuzat să oprească din cauza unei depresii prin care trece de aproximativ doi ani.

Poliţiştii au mai stabilit că în timpul deplasării fu

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Grupul rus Gazprom va suspenda exporturile de gaze către Republica Moldova pe 1 ianuarie

News.ro acum 2 ore
Gigantul energetic rus Gazprom a declarat sâmbătă că va suspenda exporturile de gaze către Republica Moldova pe 1 ianuarie, de la ora 05:00 GMT, din cauza datoriilor neachitate de către ţară, care se pregăteşte pentru posibile întreruperi extinse al

Decizii în coaliţie - Primul tur al alegerilor prezidenţiale, în 23 martie

News.ro acum 5 ore
Primul tur al alegerilor prezidenţiale ar urma să aibă loc în 23 martie, conform acordului de principiu la care au ajuns sâmbătă liderii coaliţiei de guvernare. Surse din coaliţie a precizat că liderii PSD, PNL UDMR şi ai grupului minorităţilor naţi

Mai multe companii aeriene anulează zborurile către Rusia după prăbuşirea avionului Azerbaijan Airlines

HotNews acum 56 minute
Mai multe companii aeriene au anunțat că își suspendă zborurile către orașe din Rusia, decizii ce intervin după ce experți, dar și Washingtonul, au indicat că prăbușirea, miercuri, în Kazahstan, a unui avion de pasageri aparţinând companiei azere Az

Putin își cere scuze după prăbușirea avionului în Kazahstan, fără a-și recunoaște responsabilitatea pentru zecile de decese

Ziare.com acum 4 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a recunoscut sâmbătă, 28 decembrie, potrivit Kremlinului, că apărarea antiaeriană rusă era în acţiune miercuri la momentul în care un avion azer încerca să aterizeze, aeronavă care s-a prăbuşit puţin mai târziu în Kaz

USB-C devine oficial standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor în Uniunea Europeană

Ziua Constanta acum 5 ore
USB-C devine, în mod oficial, de sâmbătă, standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor la nivelul Uniunii Europene, potrivit unui anunț al Comisiei Europeane, pe Facebook. Astăzi este ziua cea mare. Spunem bun-venit încărcătorului USB! USB-C es

Pasajele subterane de la Obor, Lujerului şi podul de la Băneasa din București vor intra in reparaţii

Libertatea acum o ora
Primarul general al municipiului Bucureşti, Nicuşor Dan, a anunțat că în mod cert pasajele subterane de la Obor, Lujerului şi podul de la Băneasa, de pe Drumul Naţional 1 Bucureşti-Ploieşti, vor intra in reparaţii în cursul anului viitor. Edilul pre

Guvernul vrea reducerea cheltuielilor bugetare cu 19 miliarde de lei: măsurile care ar urma să intre în vigoare de luni

Wall-Street.ro acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a coordonat consultările pe tema pregătirii măsurilor sociale și economice și a pachetului bugetar pentru anul 2025, care au avut loc în reuniunea Consiliului Național Tripartit pentru Dialog Social, de la Palatul Victoria.

Ordonanța „trenuleț”: Angajările la stat suspendate, pensiile și salariile bugetarilor înghețate în 2025. Ce măsuri ia Guvernul

Libertatea acum 5 ore
Guvernul va adopta așa-numita Ordonanță „trenuleț” în ședința programată luni, 30 decembrie, potrivit informațiilor Libertatea din cadrul Executivului.

Nicușor Dan despre eventuala scumpire a biletelor STB: „E o discuție pe care trebuie să o avem”

HotNews acum 3 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat, la TVR Info, că va fi analizată în Consiliul General al Municipiului București posibilitatea creșterii tarifelor pentru călătoriile cu transport în comun. Primarul a făcut acest anunț în condiți

UE cere o investigație independentă cu privire la prăbușirea avionului din Kazahstan: „Îndemn la o anchetă internațională rapidă”

Libertatea acum o ora
Uniunea Europeană solicită o investigație urgentă și independentă privind prăbușirea avionului Azerbaijan Airlines. Potrivit News.ro, incidentul ar fi putut fi cauzat de o rachetă rusă antiaeriană.

Vremea

București
acum

sâm.

2°/5°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

2°/6°
lun.

1°/6°
mar.

2°/9°
Constanta
acum

sâm.

1°/4°
dum.

2°/5°
lun.

2°/6°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

-2°
sâm.

-2°/5°
dum.

1°/5°
lun.

1°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

-2°
sâm.

-2°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°