Au trecut şase decenii din ziua în care, la început de decembrie 1950, Dinu Lipatti a trecut în eternitate. O ultimă imagine, luată cu cateva zile înainte, ni-l înfăţişează în intimitatea locuinţei sale, întâmpinându-ne cu un zîmbet palid, totuşi cordial, comunicativ.

A fost un an dens în evenimente. La Conservatorul de Muzică de la Geneva continuau cursurile în cadrul catedrei pe care, cu aproape un secol mai înainte a deţinut-o Liszt însuşi. În studiourile radiodifuziunii geneveze de la „Suisse Romande” Lipatti a dat nu mai puţin de trei interviuri lămuritoare asupra creaţiei unor compozitori contemporani, asupra actului artistic al performanţei pianistice, asupra propriului său drum în muzică, în componistică; vorbea clar, cu elocvenţă nesofisticată; exprimarea era firească, ţintind dintru-început ideea urmărită. Era anul în care Lipatti a realizat seria imprimărilor pentru casa londoneză de discuri „His Master’s Voice”-„Columbia”; o echipă condusă de nu mai puţin faimosul producător Walter Legge a sosit la Geneva constituind acest veritabil tezaur ce cuprinde câteva dintre valorile fundamentale ale istoriei muzicii, imprimări de o extensie stilistică largă, de la Bach la Mozart, la Chopin. În toamnă, în mijloc de septembrie, cu numai două luni şi jumătate înaintea tragicului sfârşit, Lipatti susţinea la Besançon, în Franţa, în apropiere de graniţa elveţiană, ultimul său recital public. Este un eveniment pe care, în mod fericit, îl reţine memoria benzii magnetice, a discului în format LP. S-a beneficiat de realizări tehnice de ultimă oră intrate în uz în anii postbelici. Este un eveniment ce marchează istoria vieţii muzicale europene în anii mijlocului de secol XX. Lipatti depăşise pragul vârstei de trei decenii. Turneele londoneze îi prilejuiau susţinerea unor concerte rămase memorabile dar şi realizarea unei impresionante serii de imprimări. Dob