Ialomiţianu: Taxarea averilor mari nu va viza şi banii din conturile bancare, întrucât bancherii au avertizat că există riscul unor retrageri masive din depozite
Taxarea averilor mari nu va viza şi banii din conturile bancare, întrucât bancherii au avertizat că există riscul unor retrageri masive din depozite, astfel că impozitarea se va limita la proprietăţi imobiliare, iahturi, "averi în general", potrivit ministrului Finanţelor, Gheorghe Ialomiţianu.
"Vom susţine în coaliţie impozitarea marilor averi. Discuţiile la nivel tehnic au fost încheiate, e vorba de fapt despre o taxă de solidaritate care se va aplica pe activele deţinute: case, iahturi, averi în general. Nu şi asupra conturilor bancare", a declarat Ialomiţianu, citat de Hotnews.ro.
Întrebat de ce nu se va aplica şi asupra conturilor, ministrul a explicat că, în urma unor discuţii cu bancherii, aceştia şi-au exprimat temerea că oamenii ar putea să-şi retragă masiv banii din conturi, ceea ce ar putea genera probleme la nivel de sistem.
Ialomiţianu a arătat că nu ar fi o problemă dacă sumele sunt mutate dintr-un cont în altul, însă nu ar fi de dorit ca banii să fie retraşi şi ţinuţi în casă. "Dar nu e vorba doar că şi-i mută. România are o cultură a cash-ului foarte puternică. Dacă şi-i mută dintr-un cont în altul nu ar fi o problemă. Dar dacă şi-i ia acasă - mă gândesc acum mai ales la zonele sociale în care nu există o cultură financiară foarte dezvoltată - ce te faci?", a mai spus ministrul.
Cum arată proiectul privind impozitarea averilor mari?
La Senat este depus un proiect de lege privind impozitarea averilor mari, de către UNPR. Potrivit documentului, persoanele fizice care deţin bunuri a căror valoare depăşeşte 450.000 euro, să plătească anual 1% din valoarea acestora, pe o durată de trei ani de la intrarea în vigoare a legii.
De asemenea, proiectul stabi