Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şi-a înjunghiat vărul pentru o „gagică”

Publicat in Buna ziua Brasov, vineri 24 decembrie 2010 ·

Un băiat de 14 din localitatea Tărlungeni riscă până la 6 ani de închisoare pentru că şi-a înjunghiat vărul. Totul a pornit de la o puştoaică de 15 ani, pe care victima i-a „furat-o” agresorului

Conflictul dintre doi verişori de 14 ani, ambii din Tărlungeni, a izbucnit din cauza unei fete. Tânăra, în vârstă de 15 ani, a fost mai întâi iubita agresorului, iar după ce s-au despărţit, adolescenta a început o relaţie cu Gabriel, victima. În seara zilei de 20 iulie, după ce a băut câteva păhărele, tânărul s-a dus acasă la fosta iubită, unde ştia că se află şi Gabriel. „S-a supărat că i-am luat «gagica» lui. Cum era el ameţit de la băutură, de la gelozie, mi-a băgat cuţitul. Am stat o săptămână şi ceva în spital pentru asta. Acum mă simt bine”, ne spune Gabriel. „Agresorul a pătruns în locuinţa în care se afla victima şi, profitând că aceasta dormea, i-a aplicat o lovitură de cuţit în zona plămânului. Întrucât i s-a pus viaţa în pericol, cercetările au fost continuate sub aspectul tentativei de omor. Conform expertizei medicale, s-a stabilit că agresorul avea discernământ”, a declarat comisarul-şef Liviu Naghi, purtător de cuvânt al IJP Braşov.

La o zi de la arestarea minorului, tânărul înjunghiat, însoţit de mamă şi o mătuşă, s-a dus la Poliţie pentru a-şi retrage plângerea depusă împotriva agresorului, fiindcă vrea să se împace cu el. „Am vrut să-mi retrag plângerea pentru că-l iert. Nu face nimic, bine că n-am murit! Vreau să fie iertat, că aşa vreau eu. Cred că data viitoare nu o să mai omoare pe nimeni”, ne spune Gabriel. În zadar, spun oamenii legii. Cercetările în dosar continuă, iar agresorul riscă să stea până la 6 ani de închisoare. Un băiat de 14 din localitatea Tărlungeni riscă până la 6 ani de închisoare pentru că şi-a înjunghiat vărul. Totul a pornit de la o puştoaică de 15 ani, pe care victima i-a „furat-o” agresorului

Conflic

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un parlamentar din Ucraina acuzat de corupție și dat în urmărire a reușit să fugă în România, unde a cerut azil

HotNews acum 4 ore
Andrei Odarchenko, deputat în Parlamentul Ucrainei (Rada Supremă) din partea partidului „Slujitorul poporului”, cercetat după ce a încercat să dea mită conducerii Ministerului Reconstrucției, a fugit în România, unde a cerut azil, scriu Ukrainska Pr

Guvernul a aprobat rectificarea bugetului pe 2024. Cât primesc ministerele

Mediafax acum 6 ore
Potrivit unui comunicat al Ministerului Finanţelor, rectificarea a fost fundamentată pe o creştere a veniturilor bugetare prin măsuri de creştere a colectării veniturilor curente ale statului, digitalizarea ANAFşi implementarea modulelor antifraudă,

Marius Tucă Show începe marți, 24 septembrie, de la ora 19.15, live pe Gândul. Invitat: Mircea Abrudean

Gandul acum 3 ore
Invitatul zilei este Mircea Abrudean, politician, secretar general al Guvernului. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Suceava: Fosta şefă a secţiei Oncologie de la Spitalul Judeţean a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare / Decizia este definitivă

News.ro acum 6 ore
Fosta şefă a secţiei de oncologie de la Spitalul Judeţean Suceava Anca Dumitrovici Ababneh a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare, decizia fiind definitivă. Hotărârea a fost luată de către magistraţii Curţii de Apel Suceava, după c

Turcia acuză Israelul că „duce întreaga regiune la haos”. Ce spune despre țările care îl sprijină pe Netanyahu

Adevarul acum o ora
Turcia acuză Israelul că prin atacurile sale militare din Liban a „intrat într-o nouă fază” care „va duce întreaga regiune la haos”, după o intensificare a loviturilor împotriva Hezbollah.

NUMĂR MARE de locuri scoase la concurs în școlile de poliție! De ce nu mai vor tinerii să devină polițiști!?

Gazeta valceana acum 9 ore
În perioada octombrie-decembrie 2024, se organizează o nouă sesiune de admitere în cele două unități de învățământ postliceal ale Poliției Române: Școala de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” – Câmpina și Școala de Agenți de Poliție „Septimiu Mureșan

USR cere ca „Legea lui Iohannis” să fie respinsă rapid în Parlament

Mediafax acum 10 ore
Senatorul Narcis Mircescu, liderul grupului USR din Senat, a cerut în şedinţa Biroului Permanent suplimentarea ordinii de zi a şedinţei de Plen, astfel încât iniţiativa să fie respinsă luni. Cererea a fost, iniţial, votată în unanimitate, inclusiv d

Comisia Europeană propune ajutoare pentru fermierii români afectaţi de fenomenele meteo. Câţi bani ar primi România

Mediafax acum 8 ore
Potrivit unui comunicat al CE, Comisia a propus alocarea a 10,9 milioane euro Bulgariei, 46,5 milioane Germaniei, 3,3 milioane Estoniei, 37,4 milioane Italiei şi 21,6 milioane de euro României. Reprezentanţii CE arată că aceste fonduri vor contribui

MAE avertizează românii să evite orice călătorie în Liban, pe fondul tensiunilor dintre Israel și Hezbollah

HotNews acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) reaminteşte, luni, că, în contextul escaladării conflictului dintre Israel și gruparea libaneză Hezbollah, există un avertisment de călătorie pentru Liban, de nivelul 8/9. MAE recomandă cetăţenilor români să evite

Netanyahu, mesaj către poporul libanez: Războiul Israelului nu este cu voi, războiul nostru este cu Hezbollah. Pentru prea mult timp Hezbollah v-a folosit ca scuturi umane

News.ro acum 3 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu le-a transmis locuitorilor Libanului că ţara sa nu este în război cu ei, ci cu gruparea Hezbollah, relatează CNN. „Am un mesaj pentru poporul libanez: războiul Israelului nu este cu voi”, a spus Netanyahu în ti

Vremea

București
acum

18°
mar.

17°/28°
mie.

17°/28°
joi

19°/29°
vin.

20°/31°
Iasi
acum

18°
mar.

15°/27°
mie.

15°/26°
joi

16°/27°
vin.

16°/30°
Constanta
acum

15°
mar.

15°/23°
mie.

18°/22°
joi

20°/23°
vin.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

12°
mar.

12°/25°
mie.

15°/24°
joi

14°/25°
vin.

16°/29°
Timisoara
acum

15°
mar.

15°/26°
mie.

15°/24°
joi

15°/27°
vin.

17°/30°