Maiorul Dumitru Milea căzut la datorie în noaptea de 23 spre 24 decembrie şi a fost comemorat de familie şi camarazi. Soţia şi fiica cea mare, care nici astăzi nu uită momentele dure din zilele Revoluţiei de la Brăila, când un glonţ le-a răpit soţul şi tatăl.

În seara zilei de 18 decembrie, maiorul Dumitru Milea, ofiţer la Biroul Documente Secrete al UM 01030 - Divizia 67 Mecanizată, a primit ordinul de a se prezenta la unitate, în alarmă de luptă.

„Agentul care a dat alarma ne-a sunat la uşă la scurt timp după ce am sosit acasă. Tăiasem porcul la ţară şi ne pregăteam să-l tranşăm. Eram o familie normală, ne bucuram de zilele de Crăciun, care, aşa triste cum erau, le sărbătoream totuşi", ne-a povestit Aneta, soţia militarului.

Cu o seară înainte, la Timişoara, se aprinsese scânteia Revoluţiei, iar Ceauşescu mobilizase forţele armate. Maiorul Dumitru Milea, şi-a luat uniforma şi a plecat la unitate.

„Până pe 23 dimineaţa i-am dus la unitate schimburi şi hrană. Îmi aduc bine aminte că l-am întrebat cum este acolo, unde doarme. Era foarte multă agitaţie şi cred că de aceea l-am întrebat unde doarme. Mi-a răspuns: „În pat, pe podea, pe unde un loc a rămas, ca un câine de pripas....!". Ne-a spus să fim liniştite că totul va fi bine mai departe. A fost ultima dată când l-am văzut pe tata în viaţă", ne-a povestit Dorina Florentina, fiica cea mare a eroului, care acum are 35 de ani.

În noaptea de 23 decembrie se dusese să schimbe militarii aflaţi în post la Palatul Administrativ. Exact în momentul când a coborât din maşina armatei, maiorul a fost împuşcat. Un singur glonţ a trecut prin pieptul maiorului cu o precizie mortală.

„Ar fi avut 62 de ani acum. Ne-am fi jucat împreună cu nepoţii. Nu a fost să fie", ne-a declarat văduva eroului.

„Cu ce ne-am ales? Cu tristeţea pe care o sărbătorim an de an.