* după reprizele de fotbal, toţi au primit cadouri
Ieri dimineaţă, Moş Crăciun a trecut pe la baza sportivă a clubului Atletic şi a împărţit cadouri copiilor acestei grupări sportive, pregătiţi de Adrian Baldovin cât şi celor de la CF Brăila, de la grupa lui Ionel Drăgoi.
Mai întâi, timp de mai bine de o oră şi jumătate s-au disputat patru reprize a câte 15 minute fiecare, între tot atâtea echipe ale celor două cluburi, în care au fost angrenaţi copii născuţi în perioada 1999-2002, o ultimă acţiune a celor două cluburi înainte de sărbătorile de iarnă.
Rezultatele nu au contat, ceea ce a fost important a fost faptul că toţi cei 30 de fotbalişti prezenţi la această acţiune au făcut risipă de energie şi au căutat să-şi etaleze tot bagajul tehnico-tactic învăţat în acest an, iar părinţii, veniţi în număr destul de mare, i-au răsplătit cu aplauze.
Pentru că între timp, pe la baza sportivă din Grădina Mare trecuse Moş Crăciun, la final toţi copiii au primit câte o sacoşă cu dulciuri şi sucuri.
"Copiii au fost încântaţi pentru că au mai avut o dată şansa să-şi demonstreze calităţile în faţa părinţilor, iar la final au primit cadouri din partea preşedintelui clubului Atletic, Aurel Bănică şi a altor sponsori", a precizat Adrian Baldovin. * după reprizele de fotbal, toţi au primit cadouri
Ieri dimineaţă, Moş Crăciun a trecut pe la baza sportivă a clubului Atletic şi a împărţit cadouri copiilor acestei grupări sportive, pregătiţi de Adrian Baldovin cât şi celor de la CF Brăila, de la grupa lui Ionel Drăgoi.
Mai întâi, timp de mai bine de o oră şi jumătate s-au disputat patru reprize a câte 15 minute fiecare, între tot atâtea echipe ale celor două cluburi, în care au fost angrenaţi copii născuţi în perioada 1999-2002, o ultimă acţiune a celor două cluburi înainte de sărbătorile de iarnă.
Rezultatele nu au contat, ceea ce a fos