Cunoaşterea comportamentului celular prin monitorizare în timp real a reprezentat o permanentă provocare a cercetătorilor din domeniul biomedical, după ce, timp de o jumătate de secol, microscopia electronică a contribuit la descifrarea organizării ultrastructurale a acestei unităţi elementare a lumii vii. Toate informaţiile se obţineau însă pe celule fixate, deci în afara viabilităţii acestora. Eforturile majore ale celor mai inventivi cercetători, dar şi ale producătorilor de echipamente au fost îndreptate, în primul rând, în direcţia realizării unor echipamente care să permită investigarea celulelor vii sub microscop, prin videomicroscopie, în timpul desfăşurării diferitelor fenomene, induse prin variate modelări experimentale. Au fost însă inventate şi echipamente care să permită studiul comportamentului celulelor vii prin măsurători de variaţie a unor paramentri fizici, ca urmare a fenomenelor celulare în desfăşurare. Aceste echipamente permit studiul comportamentului celulelor vii, într-o diversitate de modelări experimentale. (...) Mai multe detalii în ziarul nostru, Viaţa medicală.
Cunoaşterea comportamentului celular prin monitorizare în timp real a rep Publicitate rezentat o permanentă provocare a cercetătorilor din domeniul biomedical, după ce, timp de o jumătate de secol, microscopia electronică a contribuit la descifrarea organizării ultrastructurale a acestei unităţi elementare a lumii vii. Toate informaţiile se obţineau însă pe celule fixate, deci în afara viabilităţii acestora. Eforturile majore ale celor mai inventivi cercetători, dar şi ale producătorilor de echipamente au fost îndreptate, în primul rând, în direcţia realizării unor echipamente care să permită investigarea celulelor vii sub microscop, prin videomicroscopie, în timpul desfăşurării diferitelor fenomene, induse prin variate modelări experimentale. Au fost însă inve