Originea bradului împodobit datează dinaintea erei creştine, când brazii, ramurile lor sau palmierii erau folosiţi pentru diferite ceremonii. Nu există trib, culturi, popoare care să nu fi avut măcar un mit, o legendă legată de brad sau de alte specii cu frunzele mereu verzi, potrivit Agerpres.

Egiptenii, spre exemplu, pentru a celebra venirea iernii, în cea mai scurtă zi a anului, aduceau crengi de palmier în casele lor ca simbol al triumfării vieţii asupra morţii. Romanii îşi sărbătoreau pe zeul Saturn de la mijlocul lunii Decembrie până pe 1 Ianuarie. Ei îşi împodobeau casele cu ghirlande din laur şi brad în care aprindeau lumânări, iar stăpânii şi sclavii îşi inversau rolurile. Dovezi arată că scandinavii aduceau omagiu bradului, mereu verde, o sărbătorire a reînnoirii eterne a vieţii, chiar dacă pe timpul iernii frigul şi întunericul par să pună stăpânire pe lume. Druizii practicau o serie de ritualuri, iarna, în timpul cărora foloseau crengi de brad ornate cu vâsc.

Ca multe dintre tradiţiile de Crăciun din ziua de azi, împodobirea bradului este o fuziune între ideile creştine şi vechile tradiţii păgâne.

Împodobirea pomului de Crăciun este un obicei venit din Occident, de la popoarele germanice. Istoricii şi etnologii spun că, în jurul anului 1000, Sf. Boniface, care a convertit germanii la creştinism, a trecut pe lângă un grup de păgâni care venerau un stejar. De supărare acesta a tăiat stejarul şi, spre marea lui surprindere, în locul stejarului s-a înălţat un brăduţ. Sf. Boniface a luat micul pom ca semn al credinţei în Dumnezeu. Dar, abia în secolul al XVI-lea creştinii practicanţi au început să decoreze brazii în perioada Crăciunului.

Încetul cu încetul, acesta a intrat în tradiţia creştină, în toată Europa. În Evul Mediu, case împodobite cu pomi de Crăciun apar în provinciile Alsacia şi Lorena, dar nu cu ocazia Crăciunului