Repertoriul cântăreţilor din Bărăgan este unul aparte, pentru că este constituit din colinde antifonice. Tradiţia acestor colinde cu nume ciudat este păstrată de peste patru secole. Grupul este format doar din bărbaţi şi se împarte în două, iar cel de-al doilea preia linia melodică a ultimei silabe a primului.

În comuna Smeeni, judeţul Buzău, grupul de colindători "Călmăţuiul" este format din 12 băieţi, îmbrăcaţi cu pantaloni de lână şi cojoace negre, cu căciuli de oaie pe cap şi încălţaţi cu cizme din piele, toate moştenite de la bătrâni. Au slujbe în diverse domenii, în agricultură sau la firme din oraş, sunt învăţători, agenti de pază sau lăutari de nunţi, însă, când vin sărbătorile, toţi devin colindători. Scot vechile straie din lăzile de zestre de la bunici, caietele cu versurile colindelor vechi şi se adună la Căminul Cultural, pentru repetiţii.

În ajunul Crăciunului, de dimineaţă şi până seara târziu, ceata de tineri din Smeeni colindă pe la toţi gospodarii din sat. Cunosc zece colinde antifonice, pe care le-au învăţat de la strămoşii lor şi le interpretează pe rând, astfel încât cel colindat aude mereu altceva decât vecinul său.

"Oamenii sunt obişnuiţi să îi colindăm în fiecare an şi niciodată nu ocolim pe nimeni. Ne primesc toţi bine, cu tot ce au mai bun şi scot pe masă bucate şi ţuică fiartă", spune Ştefan Ţârcă, unul dintre colindători.

Odinioară, colindătorii din Smeeni, adică bunicii sau străbunicii tinerilor care sunt astăzi în ceata "Călmăţuiul", vizitau numai gospodăriile cu fete tinere, de măritat. Mergeau la geamul lor, se dispuneau în semicerc şi interpretau colindele antifonice, cu urarea ca fecioarele să îşi găsească ursitul în anul ce vine. Acum însă nu ocolesc pe nimeni, pentru că riscă să fie certaţi de oamenii pe care nu i-au colindat.

"Noi avem o misiune foarte importantă şi anume să pre