O cameră şi jumătate

(Poltory komnaty ili sentimentalnoe puteshestvie na rodinu, 2009)

Regia: Andrei Kraznovski.

Genul: Dramă, Biografic.

Durata: 130 minute.

„Omul care a fost Josef Brodski”. Cu o astfel de frază se încheie nu numai mari cariere diplomatice, ci şi una poetică.

„Pseudopoetul în pantaloni de velur”, fraza cu care l-a încondeiat dispreţuitoare oficina sovietică, i s-ar potrivi mai bine ca epitaf, sau poate răspunsul la întrebarea care i-a fost pusă după ce a primit Premiul Nobel pentru Literatură ca scriitor american în 1987: „Ce sunteţi, american sau rus?” Brodsky răspundea: „Sunt evreu, poet rus şi eseist englez.” Însă cine caută o autentică biografie în filmul lui Andrei Kraznovski va fi dezamăgit sau poate fericit să constate că regizorul trădează pactul biografist pentru unul ficţional. Nu biografia Brodski, ci ficţiunea Brodski este ceea ce vedem pe ecran, o ficţiune împachetată însă ca autobiografie, o autoficţiune, ca şi cum Brodski s-ar decide să facă un film despre el, filmul propriei vieţi cu ceea ce îşi aminteşte, cu ceea ce îşi imaginează, cu ceea ce ar dori să fie şi nu a fost. Autoficţiunea Brodski se deschide cu o cameră goală, într-un apartament din Leningrad (Sankt Petersburg), cu un Brodski bătrân şi miop însoţit de două ciori, şi se închide pe Neva îngheţată cu băieţelul Brodski alergând către un pescar care pescuieşte la copcă. Universul lui Brodski se află între aceste două paranteze, şi oricât de mult le-am licita interpretativ simbolismul, ele au o mare doză de aleatoriu. Însă nu întâmplător atât regizorul cât şi naratorul aleg ca metaforă a vieţii filmul, iar ca decupaj al său fotografia sau cadrul. Tatăl lui Brodski a lucrat ca operator pentru marina militară, iar fiul a avut printre nenumăratele meserii bizare şi pe aceea de maşinist. Numai că metafora filmului suportă legil