* afirmă primarul Aurel Simionescu * acesta se referă în mare parte la proiectele de reabilitare sau construcţie care s-au derulat cu chiu cu vai anul acesta, dar şi la cele care urmează a se desfăşura de la anul
* despre acestea primarul spune că speră să nu mai aibă problemele pe care le-a avut cu cele din 2010, adică întârzieri peste întârzieri şi contestaţii peste contestaţii
Primarul Aurel Simionescu cataloghează anul care e pe sfârşite drept unul contradictoriu şi îşi doreşte ca anul viitor să transforme Brăila într-un uriaş şantier. Joi, în cadrul unei conferinţe de presă, edilul-şef a vorbit despre anul 2010, despre ce a însemnat acesta pentru administraţia locală brăileană, dar şi despre aşteptările pe care le are de la 2011.
"2010 a fost un an contradictoriu, un an în care, pe de o parte, o serie de proiecte, cum ar fi staţia de epurare şi str. Griviţa, au pornit în sfârşit - cu diverse hopuri şi probleme, dar eu sper că am intrat în formula de lucru care trebuie şi nu vom avea alte probleme -, cu proiecte care au fost contestate - cum e Dorobanţiul, care în sfârşit s-a închis, am semnat contractul, eu sper ca în funcţie de cum va fi vremea să ne apucăm de treabă -, cu proiecte care au fost analizate, reanalizate. E vorba de programul operaţional de mediu, vom vedea în ce măsură nu va avea iarăşi contestaţii şi paracontestaţii", a precizat primarul. Acesta a mai vorbit şi despre alte proiecte, a căror finanţare a fost câştigată anul acesta şi care ar trebui derulate de la anul: "Am avut, de asemenea, o serie de proiecte pe plan de integrare urbană, 3 proiecte finalizate, le vom pune pe SEAP zilele astea, ca în ianuarie - februarie să începem licitaţia. Sunt două proiecte legate de infrastructură, reabilitarea str. Calea Călăraşilor şi str. Calea Galaţi, dar şi un proiect care vizează monitorizarea video a oraşului. Am cerut specialiştilor să