Interviu cu Liviu Pandele, preşedintele Fundaţiei „Dacia”
Moaştele Sfântului Gheorghe vor fi depuse, duminică, la ora 15.00, în Biserica Sfânta Treime, din Şchei, unde vor rămâne definitiv. Sfintele relicve vor fi întâmpinate cu un ceremonial militar şi religios, de la 14.45, la care şi-au anunţat prezenţa oficiali importanţi, dar şi înalte feţe bisericeşti din Ucraina, Rusia, Moldova, Italia, Grecia. „La Braşov, în 26 decembrie vor veni o serie de înalţi mari demnitari ai lumii, din Grecia, Rusia, Moldova, Ucraina, Italia, care prin poziţia lor socială şi prin prezenţa lor la aceste manifestări, validează importanţa evenimentului din punct de vedere internaţional, cât şi bisericesc”, explică Liviu Pandele (foto dreapta), preşedinte al Fundaţiei „Dacia”, care a susţinut material aducerea moaştelor Sf. Gheorghe la Braşov. potrivit acestuia, strămutările unor sfinte relicve au loc „o dată la sute de ani”, astfel încât braşovenii pot spune că sunt „contemporani” cu evenimente foarte importante.
- Acum, Braşovul începe să-şi scrie o istorie. Cui trebuie să-i mulţumească?
- Braşovul trebuie să mulţumească Mitropolitului Ardealului, dr. Laurenţiu Streza, în primul rând, celui care a acceptat demararea acestor demersuri bisericeşti, diplomatice şi până la urmă economice. În altă ordine de idei, preotului Aurelian Reit, de la Biserica Sfânta Treime, şi în ultimul rând, Fundaţiei noastre, cea care a contribuit material la organizarea acestui eveniment.
- Tot de numele Fundaţiei Dacia este legată şi aducerea moaştelor Sfântului Andrei, în 2008. De când vă gândiţi la acest proiect pentru Braşov?
- De peste cinci ani de zile ne gândim la acest proiect pentru a putea înscrie Braşovul pe această agendă a marilor proiecte culturale. Interesul nostru nu este unul de natură politică, de natură revendicativă, ci este unul de problematică